DISTRIBUIȚI

Ambasadorul Rusiei la Londra, Alexander Yakovenko, i-a declarat unui supravieţuitor al unui atac cu noviciok, Charlie Rowley, că Moscova nu putea să fie în spatele atacului cu agentul neurotoxic ce a avut loc anul trecut în oraşul englez Salisbury, deoarece nu toate victimele au murit, scrie Sunday Mirror, care a aranjat întâlnirea pentru sâmbătă dintre cei doi, relatează duminică agenţia DPA, potrivit Agerpres.

Prietena lui Rowley, Down Sturges, a murit după ce a pus mâna pe o sticlă cu parfum care aparent conţinea agentul neurotoxic noviciok şi care a fost folosit pentru asasinarea fostului spion Serghei Skripal şi a fiicei lui Iulia pe 4 martie 2018. Skripal şi fiica sa au supravieţuit atacului.


Citește și : Atac ARMAT în Danemarca – Cel puțin 14 oameni au fost arestați

Rowley, care a găsit sticla cu parfum la câteva luni după atac şi care i-a dat-o prietenei sale, a supravieţuit, dar a stat în comă 10 zile şi are acum probleme de sănătate, inclusiv oculare.

”M-am dus ca să-l întreg ‘De ce ţara dumneavoastră mi-a omorât prietena ?’, dar nu am primit de fapt nici un răspuns, ci doar propagandă rusească”, a declarat Rowley în Sunday Mirror.

”Mi-a plăcut ambasadorul, dar cred că ceea ce el a spus, încercând să justifice că Rusia nu este responsabilă, a fost ridicol… El continua să spună că substanţa n-a fost categoric agentul noviciok pe care ei l-au produs, deoarece, dacă ar fi fost, i-ar fi omorât pe toţi”, a afirmat Rowley.

Citește și : Atac ARMAT în Chicago – Cel puțin cinci persoane au fost rănite

Marea Britanie a acuzat doi ofiţeri ai serviciilor militare ruse de spionaj GRU că sunt responsabile de otrăvire. Cei doi bărbaţi au afirmat într-un interviu la televiziunea rusă de stat RT că au vizitat Marea Britanie ca turişti şi că au dorit să vadă catedrala din Salisbury şi monumentul preistoric din apropiere Stonehenge.