DISTRIBUIȚI
STIRIPESURSE.RO

Ambasadorul rus la Washington, rechemat în martie pentru consultări, s-a întors duminică în Statele Unite, unde îşi va relua postul, punctul culminant al summitului dintre preşedinţii celor două ţări, Joe Biden şi Vladimir Putin, desfăşurat miercuri la Geneva, informează France Presse, potrivit agerpres

Avionul SU100 care îl transportă pe Anatoli Antonov a decolat la ora locală 09:20 (06:20 GMT) de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova cu destinaţia New York, de unde va zbura apoi spre Washington, au anunţat agenţiile de presă ruseşti.


Citește și : Putin încearcă să ofere partidului la putere în Rusia un impuls preelectoral

”Având în vedere rezultatele întâlnirii dintre cei doi preşedinţi, mă bazez pe o muncă constructivă cu colegii mei americani pentru a construi relaţii pe o bază egală şi pragmatică”, a declarat el pentru agenţia Ria Novosti, precizând că se află „într-o dispoziţie optimistă”.

Revenirea la posturile lor a ambasadorilor rus şi american a fost anunţată miercuri de Vladimir Putin după întâlnirea sa cu Joe Biden la Geneva, o decizie concretă a acestui summit care era foarte aşteptată.

Relaţiile diplomatice dintre Moscova şi Washington s-au deteriorat rapid după instalarea în funcţie, în ianuarie, a lui Biden, care a acuzat Rusia pentru o serie de atacuri cibernetice şi interferenţe în alegerile din Statele Unite.

Citește și : SUA donează 2,5 milioane de doze de vaccin Taiwanului

Drept urmare, în martie, Rusia a decis să-l recheme pe Anatoli Antonov după ce Biden a făcut declaraţii în care l-a comparat pe Putin cu un „criminal”.

Ambasadorul american, John Sullivan, a anunţat, o lună mai târziu, că se va întoarce la Washington pentru consultări, lucru cerut de Kremlin.