DISTRIBUIȚI
China Plus

Guvernul britanic l-a convocat joi pe ambasadorul chinez la Londra şi a acuzat Beijingul că şi-a încălcat obligaţiile internaţionale după revocarea a patru deputaţi pro-democraţie în Hong Kong, informează France Presse, scrie agerpres.

Ambasadorul chinez Liu Xiaoming a fost convocat la Ministerul de Externe unde i-au fost aduse la cunoştinţă „îngrijorările profunde ale Londrei cu privire la aceste ultime acţiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al prim-ministrului Boris Johnson.


Citește și : Turcii s-au bucurat prea repede: Rusia nu-i lasă să pună bocancul în Nagorno-Karabah! Premierul armean recunoaşte că a semnat un acord RUŞINOS, dar necesar

„Regatul Unit va continua să denunţe aceste violări ale drepturilor şi libertăţilor Hong Kong-ului şi să reamintească Chinei obligaţiile la care ea a consimţit liber în virtutea dreptului internaţional”, a adăugat el.

Miercuri dimineaţă, patru deputaţi pro-democraţie din Hong Kong au fost demişi din mandatul lor după permisiunea acordată autorităţilor locale prin intermediul unuia dintre comitetele legislative ale Chinei de a revoca orice parlamentar considerat o ameninţare la adresa securităţii naţionale fără măcar să se ajungă în faţa instanţei.

Ministrul de externe Dominic Raab a declarat joi că demiterea celor patru deputaţi este „o violare flagrantă” a acordului Londra-Beijing din 1984 pentru retrocedarea teritoriului în 1997.

„China şi-a trădat încă o dată promisiunile şi a subminat gradul înalt de autonomie al Hong Kong-ului”, a declarat ministrul într-un comunicat.

Citește și : Un elicopter plin cu observatori internaţionali S-A PRĂBUŞIT în Sinaiul egiptean. Toţi cei aflaţi la bord au murit!

„Această decizie cu privire la Hong Kong este justificată şi rezonabilă”, a reacţionat Liu Xiaoming joi pe Twitter, susţinând că „funcţionarii, inclusiv deputaţii, nu sunt nicăieri în lume autorizaţi să-şi încalce jurământul şi să-şi trădeze ţara”.

Guvernul britanic a provocat mânia Beijingului facilitând accesul la cetăţenia britanică pentru milioane de cetăţeni din Hong Kong care deţin paşapoarte britanice „pentru teritoriile de peste mări”. De asemenea, Londra şi-a suspendat tratatul de extrădare cu Hong Kong-ul şi a extins la fosta sa colonie embargoul asupra armelor aplicat deja Chinei din 1989.