DISTRIBUIȚI
ONU

sursa foto:  Q Magazine

Ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, a afirmat marţi că ‘ceva puternic’ ar trebui să se decidă după lansarea unei rachete nord-coreene care a trecut pe deasupra Japoniei şi s-a prăbuşit în Pacific, fără a preciza despre ce fel de decizie ar putea fi vorba, informează AFP.

‘Prea mult este prea mult’, a afirmat diplomata, care are rang de ministru în Administraţia SUA. Un tir al unei rachete care să treacă peste 130 de milioane de oameni în Japonia ‘este inacceptabil’, a adăugat ea.


O reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU este aşteptată să aibă loc marţi, în jurul orei 21:00 GMT.

Nord-coreenii ‘au încălcat fiecare rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU pe care am adoptat-o şi eu cred că ceva puternic trebuie să fie decis’, a subliniat Nikki Haley în faţa presei.

Întrebată cu privire la posibilitatea adoptării de noi sancţiuni, ea s-a abţinut să dea un răspuns, insistând asupra necesităţii de a ‘continua colaborarea’ cu Rusia şi China (în problema Coreei de Nord). Cele două ţări sunt cele mai apropiate susţinătoare ale Phenianului.

La 5 august, după o lună de negocieri anevoioase, SUA au reuşit să facă să fie adoptată cu unanimitate de voturi în Consiliul de Securitate o nouă serie de sancţiuni economice la adresa Phenianului. Dacă această rezoluţie este respectată, ea ar urma să priveze Phenianul de venituri anuale aproximate la un miliard de dolari, obţinute până în prezent în principal din exporturile de cărbune, minereu de fier şi produse piscicole.

Sancţiunile internaţionale au drept obiectiv să determine Phenianul să ia loc la masa de negocieri cu privire la programele sale balistic şi nuclear, considerate de către marile puteri o ameninţare pentru regiune şi lume.