DISTRIBUIȚI
Reuters

Ambasada SUA din Israel i-a atenţionat pe cetăţenii americani în legătură cu potenţiale atacuri teroriste şi proteste violente în condiţiile în care marţi se împlineşte un an de la transferarea ambasadei americane din Tel Aviv în oraşul contestat Ierusalim, transfer care a stârnit furie în întreaga lume arabă, informează marţi dpa, potrivit agerpres.

O alertă de securitate postată luni pe site-ul web al ambasadei atenţionează că ‘grupuri teroriste ar putea alege această aniversare, care coincide cu Concursul muzical Eurovision ce se desfăşoară la Tel Aviv (14-18 mai) sau cu Ziua Nakba (15 mai), pentru a întreprinde proteste violente sau un atac’.


Citeşte şi: Trump ameninţă Iranul: ‘Dacă face ceva, va suferi enorm!’

Nakba înseamnă ‘catastrofă’ în arabă, iar palestinienii folosesc acest termen pentru a se referi la crearea statului Israel în 1948, eveniment pe care ei îl comemorează în fiecare an la 15 mai prin proteste ce escaladează adesea în violenţe. Anul trecut, de Ziua Nakba 60 de palestinieni au fost ucişi de forţele israeliene în timpul unor proteste în masă care au avut loc în Fâşia Gaza de-a lungul frontierei cu Israelul, proteste care au fost alimentate ulterior de transferarea ambasadei.

Ambasada SUA a subliniat luni că ‘incidente legate de securitate ar putea avea loc în orice moment de-a lungul Fâşiei Gaza şi la periferia ei’.

Citeşte şi: Atac al talibanilor în Pakistan (VIDEO): Patru poliţişti au fost ucişi!

Marşuri de protest sunt programate să aibă loc miercuri în Ramallah, atât în Cisiordania, cât şi în Fâşia Gaza.

Marţi seara, premierul israelian Benjamin Netanyahu ar urma să participe la un eveniment menit să marcheze un an de la transferarea ambasadei SUA la Ierusalim.