DISTRIBUIȚI
SeekTeachers

O ambarcaţiune sud-coreeană de pescuit s-a răsturnat duminică în largul coastei vestice a ţării, după ce s-a ciocnit cu o navă de realimentare, opt oameni fiind ucişi, transmite AFP, potrivit agerpres .

Vasul transporta doi marinari şi 20 de pasageri atunci când o ciocnire s-a produs în apele de lângă Incheon, la vest de Seul, a precizat un oficial al gărzii de coastă, într-o întâlnire cu presa.


Doi oameni sunt încă daţi dispăruţi şi o operaţiune de căutare şi salvare, implicând 5 elicoptere şi 19 nave, este în desfăşurare.

Preşedintele sud-coreean, Moon Jae-In, a ordonat să fie luate toate măsurile pentru a-i găsi pe cei dispăruţi, a informat biroul şefului statului.

Cei salvaţi din apă au fost trimişi la spitalele din apropiere, a arătat garda de coastă sud-coreeană, care a adăugat că motivul ciocnirii nu a fost confirmat încă.

Citește și : Donald Trump a organizat tradiţionala recepţie de Crăciun cu corpul de presă de la Casa Albă