DISTRIBUIȚI
bbc

Cel puţin 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în alunecări de teren provocate de ploile abundente din comuna Mugina, în nord-vestul Burundi, potrivit unui bilanţ stabilit joi de poliţie, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ploi abundente s-au abătut asupra colinei Nyempundu din Mugina, în provincia Cibitoke, la circa 120 kilometri nord de Bujumbura, ‘provocând alunecări de teren’, a anunţat poliţia pe reţelele sociale.


Citeşte şi: Mai marii lumii l-au luat peste picior pe Trump – VIDEO

‘Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa a ajuns la 38, dintre care 22 în zona Nyempundu, 3 în Gikomero şi 13 în Rukombe’, a precizat poliţia, subliniind că cifrele sunt provizorii şi că verificările continuă.

Alunecările de teren sunt frecvente în Burundi, o ţară muntoasă din regiunea Marilor Lacuri din Africa.

‘Alunecările au avut loc noaptea când toată lumea era acasă şi s-au produs pe aceste trei coline foarte abrupte şi au măturat totul în calea lor’, a declarat un martor sub rezerva anonimatului.

Citeşte şi: Avocatul lui Trump a ajuns la Kiev să ‘limpezească apele’

‘Familii întregi au fost îngropate de vii, precum şi casele, vitele şi terenurile lor, este îngrozitor’, a adăugat el.

Poliţia şi numeroşi oficiali, între care guvernatorul provinciei Cibitoke, au sosit la faţa locului.

Dealul Nyempundu este situat la mai puţin de cinci kilometri de graniţa cu Rwanda, într-o zonă unde accesul este dificil.