DISTRIBUIȚI
Twitter

Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa în India după ce un zid şi o casă s-au prăbuşit în urma ploilor torenţiale care au lovit sudul ţării, au informat joi oficiali locali, potrivit DPA și agerpres.

Nouă persoane au murit în oraşul Hyderabad după un zid s-a prăbuşit căzând peste mai multe case în timpul ploilor abundente de marţi noaptea, a anunţat parlamentarul regional Asaduddin Owaisi pe Twitter.


Citește și: Olanda legalizează EUTANASIA copiilor bolnavi

Alte trei persoane, un cuplu în vârstă şi nepotul lor, şi-au pierdut viaţa după ce casa lor s-a prăbuşit pe fondul ploilor masive într-un sat din apropiere, tot marţi noaptea, a relatat presa locală.

Viaţa de zi cu zi a fost afectată la Hyderabad, după ce, în mai multe cartiere, drumurile au fost inundate, iar maşinile luate de puhoaie.

Statele Telangana şi Andhra Pradesh s-au confruntat la rândul lor cu ploi torenţiale în ultimele trei zile. În total, 18 persoane au murit în regiune de luni, au raportat mass-media locale.

În ultimele 24 de ore, Hyderabad a primit cea mai mare cantitate de precipitaţii din ultimii 20 de ani, au declarat responsabili din cadrul Departamentului Meteorologic, potrivit cotidianului Times of India.

Citește și: Uniunea Europeană este pregătită pentru un Brexit DUR

În regiune sunt aşteptate şi joi ploi abundente şi furtuni.

În acest an, sezonul musonic din India – între iunie şi începutul lunii octombrie – a făcut deja numeroase victime şi a provocat distrugeri pe scară largă. Peste 1.030 de persoane au murit în incidente legate de vreme între iunie şi mijlocul lunii septembrie, potrivit Ministerului de Interne.