DISTRIBUIȚI
Reuters
A Saudi flag flutters atop Saudi Arabia's consulate in Istanbul, Turkey October 8, 2018. REUTERS/Murad Sezer

Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul şi Yemenul şi-au exprimat sprijinul faţă de Arabia Saudită, după ce regatul a recunoscut sâmbătă dimineaţa, la mai bine de două săptămâni după dispariţia ziaristului Jamal Khashoggi, că acesta a murit în interiorul consulatului saudit din Istanbul în urma unui „lupte cu pumnii”, informează EFE, potrivit Agerpres.

Ministerul de Externe egiptean a salutat într-un comunicat rezultatele preliminare ale anchetei făcute publice de procuratura generală saudită şi a considerat că acest pas demonstrează „angajamentul Arabiei Saudite de a ajunge la adevăr în cazul acestui incident şi de a lua măsuri legale împotriva persoanelor implicate în acesta”.


Citește și : SUA inventeză pretexte pentru a impune noi sancțiuni împotriva Rusiei (MAE rus)

Totodată, MAE egiptean a evidenţiat „angajamentul regatului de a lăsa ancheta să-şi urmeze cursul într-o manieră transparentă şi în limitele legii, până la aflarea întregului adevăr”. Nota mai menţionează că „Egiptul are încredere în procedurile judiciare adoptate de guvernul saudit”, care vor bloca intenţiile de politizare şi de folosire a acestui caz împotriva regatului.

La rândul lor, Emiratele Arabe Unite (EAU), principalul partener al Riadului în Golful Persic, au elogiat „deciziile şi direcţiile” adoptate de regele saudit Salman în privinţa „incidentului lamentabil care a provocat moartea” lui Khashoggi, a informat agenţia oficială de ştiri WAM.

Ministrul de externe al EAU, şeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, citat de agenţia de stat WAM, a lăudat atitudinea regelui saudit şi „marele său interes şi preocuparea de a ancheta acest caz şi a afla adevărul (…) cu întreaga transparenţă şi dreptate”. În ştirea difuzată de WAM se mai menţionează că deciziile luate de Riad „reafirmă principiile puternice” ale regatului atunci când vine vorba „să aplice legea şi justiţia”.

Şi ministrul de externe din Bahrein, Şeicul Halid bin Ahmed el Halife, şi-a manifestat sprijinul pentru monarhul saudit, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman şi pentru poporul saudit şi a transmis condoleanţe pentru moartea lui Khashoggi. Într-un mesaj succint difuzat prin intermediul contului său oficial de Twitter, unul dintre principalii aliaţi ai Arabiei Saudite nu a oferit niciun punct de vedere cu privire la cazul jurnalistului saudit.

Yemenul a salutat sâmbătă la rândul său deciziile luate de regele saudit în privinţa morţii lui Khashoggi. Guvernul yemenit recunoscut internaţional, pe care Riadul îl sprijină militar în conflictul cu rebelii houthi, a subliniat că Arabia Saudită se întemeiază pe principiile justiţiei, echităţii şi curajului” şi „respectă normele şi principiile internaţionale”.

Citește și : Turcia va afla toate detaliile morţii jurnalistului Khashoggi (oficial turc)

Riadul a anunţat sâmbătă dimineaţa moartea lui Khashoggi, despre a cărui soartă nu se mai ştia din 2 octombrie, când a intrat în consulatul saudit din Istanbul pentru a obţine nişte documente. Potrivit procuraturii generale din regat, jurnalistul a decedat în urma unei încăierări şi a unei bătăi cu pumnii care a avut loc după o dispută în interiorul consulatului cu indivizi care încă nu au fost identificaţi de autorităţile saudite. Procuratura de la Riad a dat asigurări că ancheta va continua şi că 18 persoane de naţionalitate saudită au fost reţinute în legătură cu acest caz.