DISTRIBUIȚI
Sky News

Partidul Liberal-Democrat (FDP, pro-afaceri) din Germania şi-a urmat luni potenţialii parteneri de coaliţie, social-democraţii (SPD) şi Verzii, şi a dat undă verde negocierilor formale pentru o viitoare coaliţie guvernamentală tripartită, a indicat o sursă de FDP citată de Reuters şi EFE, potrivit agerpres

Conducerea federală a FDP şi parlamentarii liberal-democraţi au votat în favoarea începerii acestor negocierilor cât mai curând, potrivit sursei. SPD, de centru-stânga, şi Verzii, ecologişti, au aprobat deja lansarea negocierilor, care ar putea avea loc vineri, conform sursei citate de postul ntv.


Citește și : India înregistrează cel mai mic număr de infecţii din ultimele opt luni

Vineri, SPD, Verzii şi FDP anunţau că au ajuns la un acord preliminar în vederea formării unui guvern.

Alianţa ‘semafor’ ce ar urma să se constituie în urma negocierilor de coaliţie – denumire inspirată de culorile specifice celor trei formaţiuni, roşu (SPD), galben (FDP) şi verde (ecologiştii) – va fi condusă de social-democraţi, care au obţinut cel mai mare număr de voturi la alegerile de la sfârşitul lui septembrie şi care ar urma să-l dea şi pe succesorul Angelei Merkel în postul de cancelar, fostul ministru al finanţelor Olaf Scholz.

Citește și : Tensiuni tot mai mari pe axa Bruxelles – Moscova: Rusia îşi SUSPENDĂ la NATO!