DISTRIBUIȚI
DW

Miniştrii de externe din SUA, Regatul Unit, Australia, Noua Zeelandă şi Canada – cele cinci ţări care formează alianţa supranumită „Five Eyes”, au cerut guvernului din Hong Kong să organizeze alegeri „cât mai rapid posibil” într-un comunicat comun publicat duminică, potrivit AFP şi DPA, scrie agerpres.

Ei îşi exprimă „grava preocupare” după amânarea cu un an a alegerilor pentru Consiliul legislativ (LegCo), parlamentul teritoriului semiautonom, care erau prevăzute pentru 6 septembrie. Această amânare a fost anunţată de guvernul din Hong Kong la sfârşitul lunii iulie, invocându-se pandemia de coronavirus.


Citește și : Un parlamentar de la GERB anunţă că executivul bulgar este pregătit să discute cu protestatarii

„Noi, miniştrii de externe din Australia, Canada, Noua Zeelandă, Regatul Unit şi secretarul de stat american suntem deosebit de preocupaţi de măsurile luate de guvernul Hong Kong-ului, adică descalificarea incorectă a candidaţilor şi amânarea excesivă a alegerilor pentru Consiliul legislativ. Aceste măsuri aduc atingere procesului democratic pe care se bazează stabilitatea şi prosperitatea Hong Kong-ului”, scriu ei într-un comunicat comun.

„Cerem guvernului din Hong Kong să restabilească eligibilitatea candidaţilor descalificaţi, cu scopul ca alegerile să poată avea loc într-un climat propice exercitării libertăţilor şi drepturilor democratice garantate în Legea fundamentală”, adaugă ei. „Cerem guvernului din Hong Kong să ţină alegerile cât mai rapid posibil.”

Comitetul permanent al parlamentului chinez a început sâmbătă o reuniune de patru zile pentru a examina dacă acceptă să prelungească mandatul deputaţilor actuali, care expiră la 30 septembrie, sau să numească un „organ de tranziţie”.

Şefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a apreciat că ar fi mai pragmatică prelungirea mandatului adunării actuale, dar aceasta ridică o nouă problemă spinoasă, cea a extinderii mandatului a patru deputaţi din opoziţie împiedicaţi să se reealeagă.

Citește și : Cutremur de 5,1 grade în vestul Iranului

Candidaturile lor fac parte din 12 care au fost invalidate la sfârşitul lunii iulie de autorităţi, care au invocat noua lege asupra securităţii naţionale impusă de Beijing.

În comunicatul lor comun, miniştrii afacerilor externe îşi exprimă „profunda îngrijorare faţă de impunerea de către Beijing a noii legi asupra securităţii naţionale, care erodează libertăţile şi drepturile fundamentale ale populaţiei din Hong Kong”.

Potrivit contestatarilor săi, această nouă lege antrenează un recul inedit al libertăţilor după retrocedarea Hong Kong-ului către China de Regatul Unit în 1997.