DISTRIBUIȚI
Reuters

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi-a exprimat duminică sprijinul faţă de majorarea preţului la benzină, decisă în mod surprinzător de guvern şi care a declanşat proteste în mai multe oraşe ale ţării, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Nu sunt expert şi există opinii diferite, dar am spus că, dacă şefii celor trei ramuri iau o decizie, o susţin’, a declarat Khamenei, citat de televiziunea de stat.


Citește și : Trump a început controlul medical anual

Majorarea preţului benzinei a fost decisă vineri de Înaltul consiliu de coordonare economică, format din preşedintele ţării, preşedintele parlamentului şi şeful autorităţii judiciare.

‘Şefii celor trei ramuri au luat o decizie întărită de avizul experţilor şi, prin urmare, ea trebuie pusă în aplicare’, a mai spus Ali Khamenei.

‘Anumite persoane vor fi, cu siguranţă, contrariate de această decizie (…) dar a devasta şi da foc nu este (o reacţie) de persoană normală, ci de huligan’, a continuat el.

Un civil a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi în cursul manifestaţiilor care au avut loc în zeci de localităţi. Şoferii au blocat şosele şi unii manifestanţi au devastat staţii de benzină şi chiar au încercat să dea foc unor depozite de carburanţi.

Citește și : Acord istoric pentru schimbarea Constituţiei din Chile: un referendum va avea loc în aprilie 2020

Ghidul suprem a mai declarat că, de două zile, anumite entităţi care se opun puterii actuale ‘se bucură’, cu referire la dinastia Pahlavi, alungată de la putere în 1979 de revoluţia islamică, dar şi la gruparea de opoziţie iraniană Mujahedinii poporului (MEK), considerată de Teheran organizaţie ‘teroristă’.

‘Ceea ce cer este ca nimeni să nu-i ajute pe aceşti criminali’, a adăugat ayatollahul Khamenei, chemând populaţia să se desolidarizeze de cei care perturbă manifestaţiile.