DISTRIBUIȚI
Politicoscope

Guvernul nou-format al Algeriei a transmis că este pregătit să discute cu protestatarii, menționând că dorește să implementeze un sistem de guvernare bazat pe „voința poporului”, relatează Reuters, scrie mediafax.

„Dialogul este datoria noastră. Prioritatea noastră principală este să unim toți algerienii”, a declarat Ramtane Lamamra, vicepremierul Algeriei.


Citește și : Trump AMENINȚĂ UE cu acţiuni „severe” dacă nu acceptă negocieri comerciale cu SUA

„Noul sistem va fi bazat pe voința poporului”, a adăugat Lamamra, menționând că în cadrul discuțiilor privind o nouă Constituție vor lua parte majoritar tinerii.

Unul dintre liderii mișcării de protest din Algeria, profesorul universitar Fodil Boumala, a transmis că negocierile cu Guvernul nu se află momentan pe agenda protestatarilor.

„Refuzăm să negociem perioada de tranziție cu Guvernul. Nu vor exista negocieri. Balanța puterii este înclinată în partea noastă, trebuie să ne consolidăm poziția. Trebuie să menținem presiunea pentru cel puțin trei săptămâni”, a declarat Fodil Boumala.

Citește și : Trump se declară „surprins cât de prost merg negocierile” cu privire la Brexit: „Eu i-am oferit premierului May ideile mele. Ea nu a ascultat”

Zeci de mii de persoane au ieşit pe străzi pentru a-i cere preşedintelui Abdelaziz Bouteflika, în vârstă de 82 de ani, să renunţe la planul de a candida în scrutinul din aprilie. Abdelaziz Bouteflika a decis luni amânarea alegerilor şi a anunţat că nu va mai candida pentru al cincilea mandat.