DISTRIBUIȚI
Newsweek

Premierul grec Alexis Tsipras a vizitat oraşul Mati luni, pentru prima dată de la incendiul devastator ce a izbucnit în acea zonă săptămâna trecută şi care s-a soldat cu cel puţin 91 de morţi, potrivit televiziunii de stat ERT, citată de Reuters, transmite şi agerpres.

Focul a izbucnit lunea trecută în staţiunea de coastă, care se află la 30 km est de Atena. În total, 25 de persoane sunt încă date dispărute şi 28 de trupuri neînsufleţite trebuie să fie identificate, indica duminică brigada de pompieri.


Citeşte şi: Un tren întreg a fost evacuat în Germania. Călătorii au găsit o substanţă necunoscută

Tsipras şi-a asumat întreaga responsabilitate politică pentru dezastru şi a promis o serie de schimbări, inclusiv combaterea acţiunilor de construire ilegală şi hazardată despre care se crede că ar fi contribuit la agravarea incendiilor.

Şeful guvernului grec a fost însă criticat de către partidele de opoziţie din cauza modului de gestionare a crizei şi pentru că nu a apărut public în rândul victimelor după ce a dispărut din viaţa publică timp de trei zile, până vineri.

Citeşte şi: Un tren întreg a fost evacuat în Germania. Călătorii au găsit o substanţă necunoscută

Vizita lui Tsipras a durat circa o oră, timp în care s-a întâlnit cu pompieri, militari şi localnici, potrivit ERT.

În cursul serii de luni, grecii sunt aşteptaţi să se strângă în faţa parlamentului pentru a aprinde lumânări în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în incendiu.