DISTRIBUIȚI
The Times

Fostul premier al Scoţiei, Alex Salmond, a acuzat personalităţi din guvernul scoţian şi din fosta sa formaţiune pro-independenţă că au urmărit să-l îndepărteze din viaţa publică prin orchestrarea împotriva lui a unor plângeri privind agresiuni sexuale, plângeri de care el a fost în final achitat, informează marţi AFP, potrivit agerpres

Fostul lider al Partidului Naţional Scoţian (SNP) a formulat aceste acuzaţii într-o declaraţie publicată luni seara de comisia însărcinată să facă lumină asupra gestionării interne a acestor plângeri de către guvernul scoţian.


Citește și: Prinţul Philip şi-a petrecut a şaptea noapte în spital

„Dovezile atestă un efort deliberat, prelungit, răuvoitor şi concertat al unei serii de persoane din cadrul guvernului scoţian şi al SNP pentru a aduce atingere reputaţiei mele, mergând chiar până la întemniţarea mea”, a denunţat Alex Salmond.

Vizându-l în special pe Peter Murrell, un responsabil al SNP şi soţul actualei şefe a guvernului scoţian Nicolas Sturgeon, Alex Salmond a afirmat că această campanie de defăimare viza să-l „îndepărteze din viaţa publică”.

Alex Salmond, ce urmează să depună mărturie miercuri în faţa comisiei de anchetă, a formulat de asemenea întrebări cu privire la rolul jucat de fosta sa protejată Nicola Sturgeon.

În vârstă de 66 de ani, Salmond a fost achitat în martie 2020 de un tribunal scoţian în legătură cu 13 acuzaţii de agresiuni sexuale şi tentative de viol împotriva a nouă femei, între iunie 2008 şi noiembrie 2014.

Nicola Sturgeon, 50 de ani, a respins acuzaţiile fostului său mentor, asigurând că el nu are „nici cea mai mică dovadă” şi denunţând „teorii ale complotului”.

În 2019, guvernul scoţian a admis că a gestionat prost ancheta internă asupra plângerilor depuse împotriva lui Salmond de două femei şi a acceptat să-i plătească peste 500.000 de lire (579.000 de euro) pentru acoperirea cheltuielilor sale cu justiţia.

Citește și: România ajută Slovacia şi Serbia să lupte cu pandemia

Alex Salmond a fost multă vreme cea mai influentă persoană în Scoţia, fiind de 20 de ani liderul SNP, din care el a făcut cel mai mare partid local. Însă, în 2014 el a abandonat lupta după victoria taberei anti-independenţă la referendum.

După retragerea sa din politică, fostul lider secesionist moderează un talk show controversat la un post de televiziune în engleză finanţat de statul rus, RT, fostul Russia Today