DISTRIBUIȚI
World Atlas

Asociaţia franceză însărcinată cu controlul radioactivităţii, ACRO, a anunţat marţi o contaminare radioactivă anormal de ridicată a fluviului Loara „în avalul a cinci centrale nucleare”, potrivit AFP, scrie mediafax.

Prezența tritiului, un izotop radioactiv al hidrogenului, „este sistematică, atât în apele fluviului, cât și în apa potabilă, pentru consum. În ianuarie 2019, concentrația din apele Loarei era de 310 B1/L”, potrivit unui laborator din Hérouville-Saint-Clair, aflat în apropiere de Caen.


Citește și : Mohamed Morsi, înmormântat discret la Cairo

Mai multe organizații au decis să alerteze autoritățile în acest caz și să le solicite să ia măsuri. „Este această situație cauzată de un simplu incident? Loire Vienne Zéro Nucléaire și ACRO au alertat autoritățile și le-au solicitat să înceapă o anchetă pentru a determina originea acestor valori neobișnuite”, au informat organizațiile.

„Tritiul este prezent pe o porţiune de aproape 400 de kilometri, între Dampierre-en-Burly şi Nantes”, adaugă ACRO în raportul său de analiză a prelevărilor efectuate între decembrie 2017 și mai 2019.

Potrivit Institutului francez de Radioprotecţie şi Siguranţă Nucleară (IRSN), „Codul Sănătăţii Publice stabileşte o referinţă de 100 de becquereli pe litru în cazul tritiului, care nu reprezintă o limită sanitară, ci un prag care, atunci când este depăşit, antrenează o investigaţie complementară în vederea caracterizării radioactivităţii apei”.

Institutul mai informează că nivelul tritiului „crește de la câţiva becquereli pe litru la câteva zeci de becquereli pe litru în avalul centralelor nucleare”.

Citește și : Trump nu exclude utilizarea forţei armate pentru a împiedica Iranul să se înarmeze nuclear (interviu Time)

Serviciul de comunicare al Autorității pentru Siguranță Nucleară (ASN) a răspuns că „va efectua investigaţii cu scopul de a găsi originea acestui nivel detectat” și „va reexamina registrele lunare ale evacuărilor centralelor din regiunea respectivă”. De asemenea, instituția a anunțat că nu există un risc la adresa mediului înconjurător sau a publicului în acest moment.