DISTRIBUIȚI

Un avion Blue Air a aterizat de urgență la Palermo, după ce a pierdut altitudine și a ajuns la 100 de metri deasupra apei, potrivit pasagerilor. Avionul decolase din Bacău, cu destinația Catania.

Siguranţa pasagerilor şi a echipajului nu a fost în pericol în niciun moment în cazul avionului care a aterizat la Palermo, a anunţat joi Blue Air, ca reacţie a ”diverselor interpretări în presă cu privire la aterizarea zborului 0B2945 Bacău – Catania”.


Compania a anunţat joi că, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, zborul Blue Air 0B2945 care a decolat de pe aeroportul Bacău cu destinaţia Catania a fost nevoit să realizeze o oprire pe aeroportul de rezervă Palermo, unde cei 126 de pasageri şi cei 6 membri ai echipajului au aterizat în siguranţă, potrivit stiripesurse  .

”În niciun moment zborului, siguranţa pasagerilor şi a echipajului nu a fost pusă în pericol. Aeronava nu a fost şi nu a declarat aterizare de urgenţă / stare de urgenţă / situaţie de urgenţă. Apropierea în vederea aterizării la Catania s-a desfăşurat conform procedurilor standard, fără nicio deviere, iar comandantul, experimentând condiţiile meteo nefavorabile, a decis întreruperea procedurii de aterizare şi redirecţionarea spre aeroportul de rezervă Palermo”, se arată în comunicat.

Aeronava Boeing 737 este în stare tehnică optimă pentru zbor şi nu a experimentat niciun fel de defect tehnic sau de altă natură în timpul zborului sau al aterizării, potrivit companiei. Totodată, în prezent, aeronava este în cursă, cu pasagerii care aveau cursă de la Catania spre Bacău, au anunţat reprezentanţii companiei.