DISTRIBUIȚI
Sputnik

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a trecut duminică primul obstacol existent în calea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din martie 2018 din Rusia, obţinând sprijinul a 742 de alegători într-un district din Moscova, în condiţiile în care pragul necesar pentru a deveni candidat era de 500 de alegători, informează Reuters.

”Nu există niciun sprijin pe scară largă pentru Putin şi pentru regimul său în această ţară”, a declarat Navalnîi în faţa susţinătorilor săi. El s-a descris drept un ‘candidat real’ pentru alegerile prezidenţiale din martie anul viitor şi a ameninţat cu boicotarea scrutinului de către susţinătorii săi dacă lui i se interzice să candideze, conform agerpres .


Acum Aleksei Navalnîi trebuie să fie înregistrat oficial, în calitate de candidat, de către Comisia Electorală Centrală din Rusia, care anterior a declarat că nu este eligibil din cauza condamnării sale la închisoare cu suspendare, sentinţă considerată de opozantul rus drept o decizie pur politică.

Citește și : Israelul își anunță retragerea din UNESCO înainte de sfârşitul acestui an (Benjamin Netanyahu)

Navalnîi a fost întemniţat de trei ori în acest an sub acuzaţii de organizare de întâlniri şi mitinguri prin încălcarea legilor actuale din Rusia. El susţine că în mod intenţionat Kremlinul încearcă să-i zădărnicească intenţiile politice.

În luna octombrie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că a fost ‘arbitrară’ condamnarea pentru fraudă dictată contra lui Navalnîi în 2014 şi i-a ordonat Moscovei să-i plătească despăgubiri.

Devenit preşedinte al Federaţiei Ruse în anul 2000, Vladimir Putin se prezintă ca un candidat autodesemnat pentru alegerile din martie anul viitor şi pare sigur că va câştiga noul scrutin prezidenţial. Contracandidaţii lui Putin confirmaţi până în prezent sunt liderul formaţiunii de extremă-dreapta LDPR Vladimir Jirinovski, pe candidatul Partidului Comunist rus, Pavel Grudinin, şi pe candidata liberală şi jurnalista de opoziţie Ksenia Sobceak.