DISTRIBUIȚI
REUTERS/Tatyana Makeyeva

Serviciile penitenciare ruse au decis să-l transfere pe opozantul rus Aleksei Navalnîi, de trei săptămâni în greva foamei, la un spital pentru deţinuţi, apreciind că starea sa de sănătate este „satisfăcătoare”, relatează AFP, Reuters şi RIA Novosti, potrivit agerpres.

„O comisie a medicilor a decis transferarea lui Navalnîi la o unitate spitalicească pentru condamnaţi care se află pe teritoriul coloniei penitenciare nr.3 din regiunea Vladimir” (aproximativ 100 km est de Moscova), a indicat Serviciul penitenciar din această regiune într-un comunicat.


Citeşte şi: UE şi SUA vor o soluţie de compromis în Georgia

Administraţia închisorii din Pokrov, unde se află Navalnîi, a declarat că opozantul (44 de ani) este examinat zilnic de un medic terapeut.

Potrivit aceleiaşi surse, „cu acordul pacientului, i s-a prescris un curs de terapie pe bază de vitamine”.

Starea de sănătate a opozantului care, potrivit susţinătorilor săi, riscă grave probleme cardiace şi renale ce ar putea duce la decesul său, este cu atât mai îngrijorătoare cu cât el a supravieţuit unei otrăviri cu o substanţă neurotoxică din familia Noviciok, considerată armă chimică.

Navalnîi – care a anunţat la 31 martie că încetează să mai mănânce în semn de protest pentru că i se refuză accesul la un medic din afara închisorii în care să aibă încredere şi care să-l trateze pentru dureri acute de spate – a indicat pe reţelele de socializare că bea doar apă.

Postările pe reţelele de social media le fac avocaţii săi care merg aproape zilnic în colonia din Pokrov pentru a vedea în ce stare se află, potrivit media independente ruse. Într-unul din aceste mesaje, opozantul spunea că a fost ameninţat că va fi alimentat cu forţa, o opţiune pe care autorităţile ruse o au în cazul în care un deţinut refuză hrana.

Anunţul FSIN de luni intervine în timp ce susţinătorii lui Navalnîi au tras un semnal de alarmă în weekend că opozantul riscă să moară în orice clipă, iar cancelariile occidentale au avertizat Moscova cu consecinţe în cazul unei evoluţii în acest sens.

Uniunea Europeană, „extrem de îngrijorată” pentru starea de sănătate a lui Aleksei Navalnîi, a cerut internarea sa în spital.

Citeşte şi: Ruşii răspund cu aceeaşi monedă şi expulzează 20 de diplomaţi cehi – Black News

Germania şi Franţa au insistat cu privire la un „tratament medical adecvat” de către medici în care Navalnîi „să aibă încredere” şi au cerut punerea în libertate a acestuia.

Duminică, Washingtonul a avertizat că vor exista consecinţe pentru Moscova dacă Aleksei Navalnîi va muri în închisoare, notează AFP.