DISTRIBUIȚI
72.ru

Aleksei Navalnîi, unul dintre cei mai virulenţi critici ai Kremlinului din tabăra opoziţiei ruse, le-a cerut luni ruşilor să iasă în stradă pentru a protesta împotriva puterii, într-un videoclip lansat la scurt timp după ce un judecător a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres

‘Aleksei Navalnîi este plasat în detenţie pentru 30 de zile, până la 15 februarie’, a indicat avocatul său Vadim Kobzev pe Twitter.


Citește și : Un studiu relevă succesul iniţial al campaniei de vaccinare în Israel

Imediat după această decizie, o înregistrare video cu opozantul filmată în sala unde a avut loc audierea a fost difuzată pe reţelele de socializare, în care el îi îndeamnă pe ruşi să transfere lupta opoziţiei în stradă.

‘Ştiţi, cel mai mult aceşti bandiţi (de la putere) se tem ca oamenii să iasă în stradă (…), aşa că nu vă fie frică, ieşiţi în stradă, nu pentru mine, ci pentru voi şi chiar pentru viitorul vostru’, afirmă el în videoclipul postat pe social media.

Imediat, unul dintre principalii săi colaboratori, Leonid Volkov, a anunţat pe Twitter că echipele lui Navalnîi ‘încep pregătirile pentru manifestaţii de amploare în toată ţară la 23 ianuarie’.

Navalnîi a fost reţinut duminică la un punct de control al aeroportului Şeremetievo din Moscova, unde sosise cu un zbor al companiei low cost Pobeda, revenit în Rusia pentru prima oară după ce fusese otrăvit în vară cu agent neurotoxic de tipul Noviciok.

Militant împotriva corupţiei în eşaloanele de vârf ale puterii, Navalnîi (44 de ani) l-a acuzat personal pe preşedintele Vladimir Putin că a ordonat asasinarea sa cu o o substanţă de tip militar în august, ceea ce Moscova neagă.

După ce a supravieţuit acestei presupuse otrăviri, el a fost tratat timp de cinci luni în Germania.

Serviciul penitenciar rus (FSIN) l-a dat în căutare generală în decembrie, acuzându-l că a încălcat măsurile de control judiciar mergând să fie tratat în străinătate.

Navalnîi a ironizat plasarea sa în detenţie, rezumând situaţia: ‘Am încercat să te ucidem, nu ai murit, ne-ai supărat, aşa că te închidem’.

Plasarea în detenţie a opozantului a fost decisă în urma unei audieri rapide luni după-amiază, organizată de urgenţă chiar în incinta secţiei de poliţiei unde a fost dus după reţinerea pe aeroport.

Avocaţilor săi nu li s-a permis să vorbească cu clientul lor şi au avut acces la dosar doar după începerea audierii.

Ignorat pe larg de mass-media naţionale ruse, Aleksei Navalnîi rămâne principala voce a opoziţiei ruse datorită unei audienţe extrem de numeroase pe reţelele de socializare şi a anchetelor sale asupra corupţiei elitelor.

Citește și : Japonia va studia cazurile de infectare după vaccinarea anti-COVID

Notorietatea sa rămâne totuşi încă limitată în afara marilor aglomerări urbane, notează AFP.

Navalnîi pregătea o campanie activă în vederea alegerilor legislative preconizate pentru septembrie, pe fondul unei erodări tot mai mari a popularităţii partidului pro-Kremlin, Rusia Unită.

ONU şi ţările occidentale le-au cerut autorităţilor ruse să-l pună imediat în libertate pe opozantul rus, iar unele ţări au cerut chiar instituirea de noi sancţiuni împotriva Rusiei.