DISTRIBUIȚI
REUTERS

În Algeria a început oficial joi dimineaţa scrutinul menit să-l aleagă pe succesorul preşedintelui destituit Abdelaziz Bouteflika, scrutin respins masiv de mişcarea populară de contestaţie a regimului, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Potrivit agenţiei de presă oficiale APS, cele circa 61.000 de secţii de votare din Algeria au fost deschise după cum era prevăzut la orele 08:00 (07:00 GMT).


Citește și: Un elicopter militar S-A PRĂBUŞIT în Rusia! Ambii piloţi au murit!

Nu a fost publicat niciun sondaj de opinie, însă observatorii se aşteaptă la un absenteism foarte mare, în condiţiile în care mişcarea populară de contestare denunţă aceste alegeri ca fiind menite să permită o „regenerare” a regimului.

Algeria este din 22 februarie a.c. scena unei mişcări (‘Hirak’) de contestare populară masivă şi inedită.

Citește și: Secţiile de votare s-au deschis în UK. Alegerile sunt cruciale pentru Brexit!

După ce a obţinut în aprilie demisia preşedintelui Abdelaziz Bouteflika, aflat la putere de peste 20 de ani, mişcarea cere acum destructurarea ‘sistemului’ politic care conduce ţara de la câştigarea independenţei în 1962.

Contestatarii refuză ca ‘sistemul’ să organizeze alegerile prezidenţiale, acuzând că acestea vizează doar perpetuarea lui.