DISTRIBUIȚI

Hackeri care au legături cu Rusia, China şi Iran încearcă să spioneze persoane atât din tabăra preşedintelui republican Donald Trump, cât şi din cea a contracandidatului său democrat Joe Biden la alegerile prezidenţiale din noiembrie din SUA, a transmis joi compania Microsoft, într-un raport citat de Reuters, preluat de agerpres.

Documentul Microsoft evidenţiază faptul că membri ai echipelor de consiliere ale ambilor candidaţi riscă să fie supuşi unor atacuri cibernetice din partea spionilor digitali din întreaga lume, în contextul în care Trump şi Biden sunt în campanie pentru scrutinul de la 3 noiembrie, considerat a fi unul dintre cele mai importante din ultimele decenii.


Citește și : Donald Trump se compară cu Winston Churchill

Conform anunţului făcut de vicepreşedintele Microsoft pentru securitatea clienţilor, Tom Burt, grupul acuzat că a spart email-urile de campanie ale democratei Hillary Clinton în 2016, o unitate având legătură cu serviciul de spionaj militar rus, cunoscută sub numele de ‘Fancy Bear’, a încercat în ultimul an să pătrundă în conturi ale unor consultanţi politici atât ai republicanilor, cât şi ai democraţilor, precum şi ale unor organizaţii de advocacy şi think-tank-uri.

Tom Burt a spus de asemenea că şi hackeri chinezi au luat ca ţintă persoane „asociate strâns cu echipele de campanie şi cu candidaţii americani”, printre care un aliat nenumit al lui Biden, care a fost atacat printr-o adresă personală de email, şi „cel puţin o persoană importantă asociată în trecut că administraţia Trump”.

Citeşte şi: Aproape 10.000 de francezi s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore

El a adăugat că hackeri iranieni, pe care Microsoft i-a numit deja public în urma unor încercări de spionare a unei echipe de campanie pe care Reuters a identificat-o ca fiind a lui Trump, au încercat între timp să spargă conturi ale unor oficiali ai administraţiei Trump şi ale unor membri ai staff-ului de campanie al preşedintelui republican.

Raportul vine în contextul în care Reuters a dezvăluit că una din principalele firme de consultanţă ale lui Biden a fost atenţionată de Microsoft că este în vizorul aceloraşi hackeri ruşi care au intervenit în alegerile din 2016 din SUA.