DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Slovacii vor fi chemaţi la urne la 16 martie pentru a-l alege pe noul preşedinte, a comunicat joi şeful legislativului, Andrej Danko, transmite AFP, scrie agerpres.

În jur de 12 posibili candidaţi şi-au anunţat deja intenţia de a intra în cursa pentru funcţia supremă în stat, într-o competiţie cu rezultat deschis.


Citește și : Şeful Statului Major din Republica Centrafricană a fost şcolit în Rusia

Preşedintele în funcţie, Andrej Kiska, a declarat în mai 2018 că nu se va prezenta la viitoarele alegeri din 2019 pentru a lăsa cale liberă unui candidat neîmpovărat de conflictele politice care au divizat profund ţara.

Criticul său cel mai virulent, fostul prim-ministru Robert Fico, a decis şi el să nu se înscrie în cursă, preferând să candideze pentru un post vacant la Curtea Constituţională.

Kiska l-a învins pe Fico la alegerile prezidenţiale din 2014.

Partidul de guvernământ Smer-SD (populist de stânga) i-a propus comisarului european Maros Sefcovic să candideze din partea sa, dar acesta nu a dat încă un răspuns.

Printre candidaţii deja cunoscuţi se află Bela Bugar, liderul unui alt partid din coaliţie, Most-Hid (al minorităţii ungare), deputatul de extremă dreapta Marian Kotleba şi Stefan Harabin, judecător la Curtea Supremă.

Preşedintele parlamentului a declarat joi că îşi va anunţa în această lună decizia privind o eventuală candidatură.

Citește și : Cel puţin 2.297de imigranţi s-au înecat în Mediterană în 2018

Dacă în primul tur de scrutin niciunul dintre candidaţi nu va obţine peste 50% din voturi, un al doilea tur va fi organizat două săptămâni mai târziu, la 30 martie.

Constituţia slovacă îi conferă preşedintelui mai puţine puteri executive decât premierului. Slovacia, ţară cu 5,4 milioane de locuitori, este membră a Uniunii Europene şi a zonei euro, precum şi stat aliat în cadrul NATO.