DISTRIBUIȚI
AKIpress News Agency

Cetăţenii Mongoliei îşi aleg miercuri preşedintele, la finalul unei campanii marcate de restricţii anti-COVID-19, în pofida progreselor rapide în ceea ce priveşte vaccinarea în această ţară cu 3 milioane de locuitori, informează AFP, potrivit agerpres.

Secţiile de votare s-au deschis la orele locale 07:00 (23:00 GMT marţi), la Ulan Bator, capitala acestui stat ”prins” între China şi Rusia, şi dotat cu o Constituţie democratică din 1992, după ieşirea de pe orbita sovietică.


Citește și: Vietnamul cere bani de la populaţie pentru achiziţionarea de vaccinuri anti-covid

Fostul premier Khurelsukh Uknaa, liderul Partidului Popular Mongol (PPM, centru-dreapta), moştenitor al partidului aflat la putere în perioada comunistă, este dat drept câştigător, chiar dacă el a trebuit să demisioneze în ianuarie anul trecut, asumându-şi responsabilitatea pentru un sistem de sănătate disfuncţional în plină epidemie.

În pofida unui frig polar, manifestanţi au ieşit atunci în stradă pentru a protesta împotriva nedreptăţii făcute unei tinere mame care tocmai născuse şi care a fost transportată spre un centru pentru tratarea de boli infecţioase, împreună cu bebeluşul său.

Politica guvernului era până atunci mai degrabă salutată pentru că a reuşit să protejeze ţara de o situaţie epidemică gravă datorită adaptării unor măsuri radicale: lockdown strict şi închiderea frontierelor.

PPM a câştigat o majoritate zdrobitoare în alegerile legislative organizate în iunie 2020.

Însă virusul a recâştigat teren în ultimele săptămâni şi Mongolia înregistrează acum circa 300 de decese de COVID-19.

Cu toate acestea, vaccinarea cunoaşte progrese rapide: 90% din populaţia adultă a primit deja o primă doză şi 60% a fost imunizată cu ambele doze.

În această ţară săracă, cu un sistem spitalicesc deficitar, coronavirusul ar fi fost adus în martie 2020 de un francez ce lucra pentru grupul nuclear Orano (fost Areva), criticat de mişcările ecologiste locale.

Principalul rival al fostului premier este de altfel candidatul ecologist Enkhbat Dangaasuren, un om de afaceri care a reuşit în economia digitală.

Citește și: Jens Stoltenberg: Apropierea dintre Rusia şi China creează ‘noi pericole’ pentru NATO

Însă campania acestuia din urmă a fost compromisă de virusul pe care l-a contractat, ceea ce l-a obligat să stea în carantină şi să anuleze dezbaterea televizată ce ar fi trebuit să aibă loc cu o săptămână înainte de scrutin.

Preşedintele aflat la sfârşit de mandat Khaltmaa Battulga (Partidul Democrat, liberal-conservator), fost campion mondial la luptă mongolă, nu are dreptul să mai candideze din cauza amendamentelor adoptate la Constituţie în 2019, care stipulează un singur mandat de şase ani.