DISTRIBUIȚI
O Globo

Fostul preşedinte de stânga al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a votat duminică la scurt timp după deschiderea secţiilor de votare, exprimându-şi speranţa că ţara sa „va reveni la normalitate” dacă el va fi ales pentru un al treilea mandat, informează AFP, potrivit agerpres

„Nu vrem ură, discordie. Vrem o ţară în pace”, a adăugat Lula, 76 de ani, favorit al scrutinului în faţa preşedintelui de extremă dreapta aflat la sfârşit de mandat Jair Bolsonaro.


Citește și : Liderii UE vor discuta la summitul de la Praga despre securitatea infrastructurilor critice

La rândul său, Bolsonaro a cerut duminică, după ce a votat la Rio de Janeiro în acest prim tur al alegerilor prezidenţiale, ca „alegeri curate să fie respectate”.

„Dacă alegerile sunt curate, nu este nicio problemă. Ca cel mai bun să câştige”, a declarat actualul şef al statului brazilian, care şi-a înmulţit în ultimul timp criticile faţă de sistemul de urne electronice, în vigoare în Brazilia.

Lula da Silva, care a mai fost preşedinte în perioada 2003-2010, ar dori să evite un al doilea tur împotriva lui Bolsonaro şi a lansat în repetate rânduri un apel la „vot util” în primul tur pe 2 octombrie, dar potrivit sondajelor scenariul cel mai probabil rămâne o întoarcere la urne pe 30 octombrie.

Citește și : Militarii pucişti din Burkina Faso acuză Franţa că îl ajută pe locotenent-colonelul Damiba înlăturat de la putere