DISTRIBUIȚI
Pixabay

Islanda îşi alege sâmbătă un nou parlament, cu secţiile de votare urmând a fi deschise la 10 dimineaţă (10.00 GMT), informează DPA, potrivit agerpres

Primele rezultate parţiale vor fi anunţate la scurt timp după închiderea urnelor la 22.00, dar nu se aşteaptă un rezultat final până duminică dimineaţă.


Citește și : UE denunţă spionajul cibernetic al Rusiei şi ameninţă cu sancţiuni

Parlamentul islandez, Althing, cel mai vechi din lume, are 63 de locuri, ceea ce înseamnă că sunt necesare cel puţin 32 pentru o majoritate guvernamentală.

Experţii au prezis o cursă strânsă şi cred că un viitor guvern ar consta dintr-o coaliţie formată din patru sau chiar cinci partide din spectrul centru-stânga.

Ţara non-UE cu aproximativ 360.000 de locuitori a fost guvernată de prim-ministrul Katrin Jakobsdottir în ultimii patru ani.

În vârstă de 45 de ani, ea este populară în ţară, dar mişcarea sa stângă-ecologistă VG a pierdut un anumit sprijin din cauză că după ultimele alegeri parlamentare din 2017, ea a format o coaliţie guvernamentală neobişnuită cu Partidul Independenţei (D, conservator) şi Partidul Progresului (B, rural-liberal).

Dar potrivit observatorilor, mişcarea VG a lui Jakobsdottir are încă şansa de a obţine suficiente voturi pentru a rămâne la putere în ciuda pierderilor proiectate.

Citește și : Norvegia RENUNŢĂ la toate restricţiile pandemice

„Ea este foarte populară ca prim-ministru, chiar şi în rândul oamenilor care nu votează pentru partidul ei”, a declarat politologul Eva Heida Önnudóttir de la Universitatea din Reykjavik înainte de alegeri.

Datorită locaţiei sale îndepărtate, Islanda s-a descurcat mai bine în timpul crizei coronavirusului decât majoritatea celorlalte ţări din Europa. Cu toate acestea, după peste un an de când a început pandemia, problema sănătăţii a fost un subiect cheie în timpul campaniei electorale alături de schimbările climatice şi mediul înconjurător.