DISTRIBUIȚI
Total Croatia News

Croaţii au început să voteze duminică în cadrul unor alegeri legislative anticipate, pe fondul unei recrudescenţe a epidemiei de coronavirus şi în aşteptarea unui rezultat strâns între cele două mari blocuri politice, informează dpa, potrivit agerpres.

Potrivit sondajelor, coaliţia condusă de social-democraţi (SDP, în opoziţie) ar urma să câştige cele mai multe mandate, însă Uniunea Democrată Croată (HDZ, conservatoare, aflată la guvernare) s-ar putea afla într-o poziţie mai bună pentru a găsi aliaţi.


Citește și : Bilanțul pandemiei de Covid-19 în Statele Unite

Fostul cântăreţ Miroslav Skoro şi a sa formaţiune de extremă dreapta, Mişcarea pentru Patrie, sunt creditaţi cu ocuparea poziţiei a treia, fiind văzuţi drept partener natural pentru HDZ.

Este de aşteptat ca mai multe partide mai mici să treacă pragul electoral de 5% şi să câştige câteva din cele 140 de mandate din 10 circumscripţii electorale.

Premierul Andrej Plenkovic a devansat alegerile cu câteva luni pentru a profita de ceea ce a părut a fi un bun rezultat în stoparea COVID-19. Însă au apărut noi focare de coronavirus, iar HDZ a pierdut în sondaje avantajul minim pe care îl avea în faţa SDP.

Joi, Plenkovic a declarat cotidianului Jutarnji că epidemia este sub control şi şi-a exprimat încrederea că se va afla în postura de a forma un nou guvern.

Alegătorii trebuie să poarte măşti când intră în secţiile de votare şi să-şi aducă propriile pixuri pentru a completa buletinele de vot. Alegătorii care se află în carantină sau în autoizolare au posibilitatea de a vota prin intermediul unei persoane cu drept de vot pe care o autorizează.

Citește și : 523 de decese de COVID-19 în ultimele 24 de ore în Mexic

Viitorul guvern se va confrunta rapid cu provocări uriaşe, îndeosebi legate de declinul economic provocat de pandemie. Croaţia depinde în mare măsură de turism, una dintre cele mai greu lovite industrii.

Aproape 3,8 milioane de croaţi sunt chemaţi să voteze. Urnele s-au deschis 7 dimineaţa şi se vor închide la ora locală 19:00. La scurt timp după închiderea urnelor, sunt aşteptate exit-poll-urile.