DISTRIBUIȚI

Aproape 600.000 de alegători din regiunea italiană Basilicata (sud) sunt aşteptaţi duminică la urne pentru alegeri regionale ce par a fi un ultim test pentru echilibrul din sânul coaliţiei populiste la putere în Italia, înainte de alegerile europene din mai, informează AFP, potrivit Agerpres.

Birourile de vot s-au deschis la orele locale 07:00 (06:00 GMT) şi se vor închide la orele 23:00 (21:00 GMT), iar primele rezultate vor fi anunţate duminică seara târziu.


Citește și : Netanyahu afirmă că n-a câştigat niciun shekel de pe urma vânzării de submarine nemţeşti Egiptului

Partidul Liga al lui Matteo Salvini (extrema dreapta) şi Mişcarea 5 Stele a lui Luigi Di Maio (antisistem), parteneri la guvernare, dar rivali electorali, aşteaptă cu sufletul la gură rezultatele.

Salvini şi-a înteţit în ultimele săptămâni vizitele în această regiune, participând la mitinguri şi băi de mulţime, în încercarea de a implanta în această regiune din sud fostul său partid secesionist din nord, pe care l-a convertit la suveranism. Absent în alegerile regionale din 2013, Liga a obţinut 6% în alegerile legislative din 2018 şi speră să-şi dubleze sau chiar tripleze acest scor, pentru a se impune şi mai mult în cadrul coaliţiei pe care o formează încă la nivel local cu Forza Italia a lui Silvio Berlusconi.

În faţa lui Vito Bardi, fost general de poliţie susţinut de coaliţia dreapta/extrema dreaptă, M5S, care a câştigat un număr mare de voturi în sud în timpul legislativelor din 2018, l-a ales pe Antonio Mattia, om de afaceri în domeniul animaţiei pentru copii, pentru a încerca să-şi reconfirme cele 44% de voturi din 2018.

Însă M5S pierde viteză şi nu încetează să cedeze teren la nivel regional în faţa partidului Liga. În Sardinia, M5S a ajuns de la 40% în legislative la 11% în regionale, la sfârşitul lui februarie.

Citește și : Uniunea Europeană nu va interzice echipamentele Huawei, ignorând apelurile Statelor Unite

Scrutinul este un test şi pentru Partidul Democrat (PD, centru-stânga), în condiţiile în care stânga guvernează regiune fără discontinuitate din 1995 şi PD speră să se relanseze cu ajutorul noului său secretar general Nicola Zingaretti.