DISTRIBUIȚI
Alba24

Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) a câştigat alegerile europene cu 28,4% din voturi şi cu un avantaj de 11 procente faţă de Partidul Popular (PP), conform unui sondaj la ieşirea de la urne, citat de agenţia EFE, potrivit agerpres.

Conform sondajului, socialiştii ar urma să obţină 18 mandate în Parlamentul European, în timp ce PP ar obţine 11, formaţiunea liberală Ciudadanos – 9, coaliţia de stânga Unidas Podemos – 7 mandate, iar formaţiunea de extremă-dreapta Vox – 4 mandate.


Citește și : Alegeri europarlamentare 2019 – Partidul eurosceptic al lui Marine Le Pen, pe primul loc în Franţa

Separatiştii catalani Carles Puigdemont şi Oriol Junqueras ar urma să obţină şi ei mandate în legislativul european, dar nu este clar dacă vor putea să le preia. Puigdemont s-a refugiat în Belgia, pentru a nu fi arestat după tentativa de secesiune a Cataloniei, în timp ce Junqueras este judecat în Spania în stare de arest.

Socialiştii premierului Pedro Sanchez au câştigat şi alegerile legislative anticipate desfăşurate luna trecută, dar fără să obţină majoritatea.