DISTRIBUIȚI
DW

Cetățenii din Hong Kong sunt așteptați duminică la urne, în cadrul celor mai tensionate alegeri districtuale de la revenirea teritoriului sub administrarea Chinei, în 1997, informează site-ul agenției de presă DPA, potrivit mediafax.

Peste 1.100 de persoane candidează pentru cele 452 de locuri din consiliile districtuale din acest teritoriu. Cu toate că poziția de consilier districtual nu este una de importanță majoră, aceste alegeri sunt considerate a fi echivalente cu un referendum privind măsurile actualei conduceri politice de la Hong Kong, pe fondul protestelor care au loc de șase luni în acest teritoriu.


Citește și : Atac cu mașină-capcană în nordul Siriei. Cel puţin zece morți și 25 de răniți

Campania electorală a fost marcată de o serie de incidente, cel mai notabil fiind acela că activistului pro-democrație Joshua Wong i-a fost interzis să candideze deoarece acesta este în favoarea independenței față de China.

De asemenea, mai mulți actuali consilieri și candidați pro-democrație au fost atacați de persoane necunoscute, în timp ce Junius Ho, un politician pro-Beijing, a fost rănit ușor cu un cuțit.

Înaintea scrutinului, autoritățile au ordonat polițiștilor să patruleze în apropierea secțiilor de votare, cu toate că situația din Hong Kong a fost relativ calmă în ultimele zile.

Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranți și forțele de ordine, au izbucnit în urmă cu șase luni, ca reacţie la controversatul proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam.

Citește și : Mike Pence, vizită-surpriză în Irak