DISTRIBUIȚI
G4Media

Social-democratul Olaf Scholz va fi ales miercuri, cu excepţia situaţiei în care se va produce o surpriză, cancelar al Germaniei, la puţin peste două luni de la victoria sa în alegerile legislative, informează AFP, potrivit agerpres.  

Alegerea şi preluarea atribuţiilor se vor derula în câteva ore, respectând câteva etape foarte ritualizate care au drept cadru Bundestagul, Palatul Bellevue – reşedinţa oficială a preşedintelui Republicii – şi Cancelaria, trei clădiri aflate la distanţă de câteva sute de metri una de alta, în plin centrul Berlinului.


Citește și : Rusia raportează primele două cazuri cu Omicron

Cancelarul, al treilea om în stat după preşedintele Republicii federale şi preşedintele Bundestagului, este ales nu de către germanii înşişi, ci de camera inferioară a parlamentului.

Grupurile parlamentare îşi propun favoritul a cărui candidatură este oficial anunţată de preşedintele Republicii.

Cei 736 de membri ai Bundestagului, aleşi în urma scrutinului de la 26 septembrie, sunt chemaţi să voteze într-un izolator instalat într-un colţ al hemiciclului.

La finalul unui vot de circa o oră, rezultatul este proclamat şi noul cancelar este invitat de preşedintele Bundestagului să anunţe „dacă recunoaşte rezultatul votului”.

Deputaţii defilează apoi, unul câte unul, până la noul cancelar, ales pe patru ani, pentru a-l felicita.

Odată ales, noul şef al guvernului se deplasează la Palatul Bellevue, de cealaltă parte a parcului berlinez Tiergarten, unde este primit de preşedinte, o autoritate morală întruchipată în prezent de social-democratul Frank-Walter Steinmeier.

Cancelarului i se înmânează „actul de nominalizare (Ernennungsurkunde), un document administrativ care marchează începutul oficial al mandatului său. Miniştrii, deja numiţi, primesc şi ei acest act din mâinile şefului statului.

Odată încheiată această ceremonie la sediul preşedinţiei, cancelarul şi miniştrii săi se întorc în Bundestag pentru a depune jurământul.

Cancelarul trebuie să citească articolul 56 al Legii fundamentale germane şi să jure să-l respecte.

„Jur să-mi dedic forţele binelui poporului german, să sporesc ceea ce îi este benefic şi să înlătur ceea ce îi dăunează, să respect şi să apăr Legea fundamentală şi legile federaţiei, să-mi îndeplinesc îndatoririle cu conştiinţă şi să fiu corect faţă de toţi”, stipulează acest articol.

Jurământul se încheie cu formula „Aşa să-mi ajute Dumnezeu”. Noul cancelar nu este obligat să pronunţe această ultimă frază, dar cei mai mulţi au citit-o, între care şi Angela Merkel, fiica unui pastor protestant. Apoi miniştrii depun şi ei jurământul.

Citește și : Emmanuel Macron va anunţa priorităţile europene ale Franţei

Ritualul se încheie prin sosirea noului cancelar la cancelarie, pentru o preluare a puterii de la predecesorul său.

După o discuţie faţă în faţă, cancelarul la final de mandat şi succesorul său susţin o conferinţă de presă comună care se transformă în general într-un schimb de amabilităţi, după care primul părăseşte clădirea, iar noul cancelar îşi ia în primire noul birou.