DISTRIBUIȚI
The Pharma Letter

Directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, şi-a anulat vizita în Israel, după ce s-a dovedit că nu a fost complet vaccinat împotriva coronavirusului, informează mediafax

Bourla a declarat, în decembrie, că nu a primit încă vaccinul, deoarece aşteaptă până când va fi vaccinată categoria sa de vârstă. Ca atare, i-a venit rândul și s-a vaccinat cu prima doză, dar nu cu rapelul.


Citește și : Călătoriile neesenţiale în străinătate, interzise până la 18 aprilie în Belgia

„Continuăm să fim interesaţi să vizităm Israelul şi să ne întâlnim cu factorii de decizie”, a declarat un purtător de cuvânt al Pfizer: „Vizita în Israel va fi probabil programată spre sfârşitul primăverii”.

Bourla a apărut în prim-plan săptămâna trecută, când într-un interviu acordat NBC News numea Israelul „laboratorul mondial” în ceea ce priveşte lansarea vaccinului împotriva coronavirusului, potrivit Jerusalem Post.

Când a fost întrebat dacă o persoană i-ar putea infecta pe alţii după ce a primit două doze de vaccin, el a spus: „Este ceva ce trebuie confirmat, iar datele din lumea reală pe care le obţinem din Israel şi din alte studii ne vor ajuta să înţelegem mai bine acest lucru”.

Citește și : Legea electorală promovată de China este ‘un atac direct’ la adresa autonomiei Hong Kong-ului (Washington)