DISTRIBUIȚI
Twitter

Taifunul Mekkhala, al şaselea format în acest an, a atins marţi dimineaţă zona de uscat în regiunea Zhangpu, din provincia chineză Fujian (est), fenomenul fiind însoţit de viteze ale vântului de 33 de metri pe secundă, conform autorităţilor meteorologice locale, citate de agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Rafalele de vânt şi ploile torenţiale au perturbat traficul local. Circulaţia unor trenuri din provincie a fost întreruptă. Aeroportul Gaoqi, din în oraşul costier Xiamen, a anulat luni 51 de zboruri, iar marţi dimineaţă, alte 38 de zboruri.


Citește și: Se îngroașă gluma în Belarus (VIDEO)! Un protestatar a fost UCIS de un dispozitiv exploziv!

Biroul din Xiamen pentru prevenirea inundaţiilor a anunţat că peste 5.600 de vase de pescuit au fost chemate înapoi în porturi şi peste 3.200 de persoane au fost evacuate.

Cursele de feribot au fost suspendate în zonele afectate, iar atracţiile turistice şi şantierele au fost închise.

Luni a fost emisă o avertizare cod galben pentru taifunul Mekkhala, regiunile vizate fiind cele costiere din estul şi sudul ţării. China are un sistem de avertizare din patru culori, albastru, galben, portocaliu şi roşu, cel mai sever.

Citește și: LOCKDOWN la Casa Albă: Trump a ieșit brusc din conferința de presă!

Meteorologii prognozează că taifunul se va îndrepta spre nord-vest, iar intensitatea sa se va reduce odată cu înaintarea pe uscat. Potrivit prognozelor, în regiunile centrale şi sudice din Fujian cantităţile de precipitaţii sub formă de ploaie ar putea ajunge până la 200 mm.

Mekkhala este al doilea taifun care loveşte coastele Chinei în ultima săptămână. Săptămâna trecută, Hagupit, al patrulea taifun din acest an, a atins provincia chineză Zhejiang, fenomenul fiind însoţit de viteze ale vântului de 38 de metri pe secundă.