DISTRIBUIȚI

Postul de ştiri Al Jazeera a anunţat marţi că a intentat un proces la Curtea Penală Internaţională împotriva Israelului pentru uciderea jurnalistei palestiniene Shireen Abu Akleh, care a fost împuşcată în timpul unui raid israelian în Cisiordania în luna mai, scrie Haaretz, scrie news.ro

Procesul se bazează pe noi dovezi care confirmă că forţele israeliene au tras direct asupra lui Abu Akleh, a spus reţeaua de ştiri, subliniind că „afirmaţia potrivit căreia Shireen a fost ucisă din greşeală într-un schimb de focuri este complet nefondată”.


Litigiul vine în urma unei investigaţii a echipei juridice a reţelei de televiziune în acest caz, a declarat, într-un comunicat, reţeaua de ştiri din Qatar, susţinând că „a găsit noi dovezi bazate pe mai multe relatări ale martorilor oculari, pe examinarea mai multor înregistrări video şi probe medico-legale aferente cazului”.

Citește și : Moscova anunţă un atac ucrainean cu drone asupra unor baze aeriene situate adânc în interiorul Rusiei

Spre deosebire de afirmaţiile israeliene din trecut, postul de ştiri a spus că „fără îndoială, nu au existat focuri în zona în care se afla Shireen, în afară de IOF (Israeli Occupation Forces) care a tras direct în ea”, argumentând că uciderea face parte dintr-o campanie deliberată „pentru a viza şi a reduce la tăcere Al Jazeera”.

Abu Akleh, jurnalistă Al Jazeera, a fost ucisă pe 11 mai, în timpul unui raid militar israelian în tabăra de refugiaţi Jenin. Cel puţin cinci instituţii de presă internaţionale importante au publicat investigaţii detaliate ale cazului, toate arătând că Israelul a fost probabil responsabil pentru împuşcătura mortală. O anchetă militară israeliană nu a reuşit să ajungă la o concluzie clară.

La începutul lunii iulie, Departamentul de Stat al SUA a declarat că o analiză a glonţului care a ucis-o „nu a putut ajunge la o concluzie definitivă cu privire la originea [sa]”. Totuşi, s-a spus că soldaţii israelieni sunt probabil responsabili pentru ucidere.

Citește și : Ministrul turc al Justiţiei: Extrădarea unui membru al PKK de către Suedia în weekend este un ‘început’