DISTRIBUIȚI
FDA

Temut în întreaga lume, ”al doilea val” al pandemiei de coronavirus a luat avânt – termenul a fost utilizat oficial în Austria, Israelul a decis să reimpună măsuri de izolare, iar o restricţie strictă privind adunările la care participă mai mult de şase persoane intră în vigoare luni în Anglia, relatează AFP, potrivit agerpres.

În Israel, rata cazurilor de infectare din această ţară este în creştere, cu 153.217 de cazuri de COVID-19, dintre care 1.103 decese, la o populaţie de 9 milioane.


Citește și : Junta militară din Mali s-a angajat la o tranziţie într-un termen de 18 luni

Conform datelor colectate de AFP, Israel este a doua ţară din lume cu cele mai multe cazuri de coronavirus nou pe cap de locuitor în cursul ultimelor două săptămâni, după Bahrain. Acest stat a devenit duminică seara prima ţară puternic afectată de coronavirus care a reimpus măsuri de izolare la nivel naţional, timp de cel puţin trei săptămâni.

Măsurile de izolare reimpuse în Israel vor intra în vigoare începând de vineri, 18 septembrie, odată cu Rosh Hashana (Anul Nou evreiesc), vor continua în timpul sărbătorii de Yom Kippur şi vor lua sfârşit la 9 octombrie, de Sukkot (sărbătoarea Tabernacolelor), au precizat autorităţile. Astfel, israelienii nu vor mai avea voie să iasă la o distanţă mai mare de 500 de metri de domiciliu, spaţiile comerciale neesenţiale vor fi închise, inclusiv mall-urile, şi vor fi interzise întâlnirile cu mai mult de zece persoane, printre alte restricţii. Şcolile vor fi de asemenea închise. Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv va rămâne însă deschis.

Noi măsuri de izolare, cel puţin parţiale, intră de asemenea în vigoare, luni, la Jakarta, în urma unei agravări a epidemiei, la trei luni după ridicarea restricţiilor.

Al doilea val vizează şi Regatul Unit, unde peste 3.500 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate vineri, conform cifrelor guvernamentale, cel mai grav bilanţ zilnic consemnat după data de 17 mai. Şi rata de reproducere a coronavirusului (denumită ”R”) se situează în prezent între 1 şi 1,2, adică peste nivelul care antrenează o accelerare a cazurilor de contaminare.

”Regula celor şase” în Anglia

De luni, o restricţie strictă privind adunările la care participă mai mult de şase persoane provenite din gospodării diferite intră în vigoare în Anglia (dar nu şi în alte regiuni ale Regatului Unit). Această restricţie se aplică în spaţiile închise şi în aer liber, cu excepţia şcolilor, locurilor de muncă, nunţilor sau înmormântărilor.

Marţi, toate întâlnirile între prieteni sau familii vor fi interzise la Birmingham, al doilea oraş cel mai populat din Regatul Unit, potrivit unei decizii a autorităţilor locale. Localnicii pot merge în continuare la cafenele, restaurante sau magazine, dar nu pot întâlni alţi oameni din gospodării diferite.

Citeşte şi: Liderii politici au transformat pericolul în dezordine

”Al doilea val” a fost întotdeauna o expresie de temut. Aceasta a devenit realitate, a declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz duminică, avertizând că ţara sa se află ”la începutul celui de-al doilea val” şi că se va depăşi în curând cifra de 1.000 de cazuri noi pe zi. Kurz a chemat populaţia să respecte cu stricteţe măsurile antiepidemice şi să reducă la maximum contactele. Începând de luni, măştile care sunt deja impuse în supermarketuri şi mijloacele de transport public devin obligatorii în toate unităţile comerciale şi clădirile publice din Austria.

Aceeaşi îngrijorare se manifestă şi în Republica Cehă, care a înregistrat sâmbătă, pentru a treia zi consecutiv, un număr record de cazuri de infectare, cu 1.541 de cazuri noi, potrivit Ministrului Sănătăţii. Această ţară cu 10,7 milioane de locuitori este în prezent una dintre cele trei state membre ale Uniunii Europene în care progresia zilnică a virusului este cea mai rapidă, după Franţa şi Italia. Cu toate acestea, aceste ultime două state efectuează de două ori mai multe teste de depistare a noului coronavirus.

În Franţa, pragul simbolic de 10.000 de cazuri noi în 24 de ore a fost depăşit sâmbătă, un record de la lansarea testelor pe scară largă în această ţară.

Înapoi la şcoală în Italia

Luni, în Italia, majoritatea celor aproximativ opt milioane de elevi revin la şcoală după şase luni de închidere a unităţilor de învăţământ. O carantină imediată va fi impusă celor care au intrat ”în contact apropiat” cu orice elev sau profesor depistat pozitiv la testul de COVID-19.

Această reîntoarcere la şcoală este marcată de restricţii, precum distanţarea, 5.000 de clase noi fiind create şi aproape 5.000 de clase vechi fiind mărite, spălarea mâinilor – 170.000 de litri de gel hidroalcoolic au fost promişi de Guvern şi urmează să fie furnizaţi săptămânal – şi purtarea obligatorie a măştii. Aproximativ 11 milioane de măşti vor fi furnizate zilnic gratuit profesorilor şi elevilor.

Citeşte şi: Conservatorii cancelarului Merkel câştigă alegerile locale în Renania de Nord-Westfalia

În schimb, guvernul din Venezuela a decis ca şcoala să nu fie reluată până în 2021.

Coreea de Sud a decis la rândul său să reducă de luni restricţiile anticoronavirus pentru cei 25 de milioane de locuitori din regiunea Seul. Însă, premierul Chung Sye-kyun are în vedere aplicarea unor restricţii în timpul marii transhumanţe pe care ţara o cunoaşte în fiecare an la sfârşitul lunii septembrie, în perioada sărbătorii Chuseok.

Autorităţile veghează la respectarea măsurilor de protecţie se lovesc uneori de rezistenţă din partea populaţiei şi sunt nevoite să adopte măsuri dure. Poliţia australiană a reţinut duminică la Melbourne peste 70 de persoane care au demonstrat împotriva măsurilor restrictive.

Proteste antiizolare şi împotriva modului în care autorităţile guvernamentale au gestionat pandemia au avut loc de asemenea duminică în Argentina.

Cel puţin 921.097 de persoane din întreaga lume au murit de la momentul în care biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din China a raportat apariţia bolii COVID-19, la sfârşitul lunii decembrie 2019, potrivit unui bilanţ stabilit duminică de AFP.

Peste 28.819.490 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost diagnosticate oficial, dintre care cel puţin 19.133.300 sunt în prezent considerate vindecate.

Statele Unite sunt cele mai afectate, atât din punct de vedere al deceselor, cât şi al cazurilor, cu 194.033 decese la 6.516.861 cazuri recenzate, potrivit bilanţului Universităţii Johns Hopkins.