DISTRIBUIȚI
DW

Alegătorii din Guineea-Bissau au început să voteze duminică în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale cu un rezultat incert, cu speranţa de a ridica un blocaj în care a rămas de ani buni o clasă politică coruptă şi incapabilă să răspundă nevoilor elementare ale unei populaţii printre cele mai sărace din lume, relatează France Presse şi Reuters, potrivit agerpres.

Ei trebuie să aleagă între doi foşti prim-miniştri, liderul principalului partid al acestei foste colonii portugheze din Africa de Vest, şi un disident din această formaţiune, care promit amândoi să redreseze economia şi să aducă stabilitate.


Citește și : Papa Francisc, despre vizita sa din România: ‘a fost o bucurie să păşesc precum un pelerin’

Cei aproximativ 700.000 de alegători sunt chemaţi la urne între orele 7:00 şi 17:00 (GMT şi locală). Primele tendinţe sunt aşteptate la începutul săptămânii.

Stabilitatea, esenţială pentru combaterea sărăciei extreme, a corupţiei răspândite până în rândul claselor conducătoare şi traficului de cocaină, este una dintre provocările majore după decenii de criză politică permanentă.

În timp ce aproape 70% din cei aproximativ 1,8 milioane de locuitori trăiesc cu mai puţin de 2 dolari pe zi, această mică ţară tropicală, marcată permanent de lovituri de stat de la independenţa sa în 1974, a trăit în ultimii patru ani în ritmul unor dispute între preşedintele Jose Mario Vaz şi principala formaţiune a ţării, Partidul african pentru independenţa Guineei şi Capului Verde (PAIGC).

După un mandat de cinci ani marcat de demiteri regulate la înalt nivel, un parlament ce abia funcţionează şi săptămâni de turbulenţe înaintea primei runde, Vaz, care a candidat la propria realegere, a terminat doar pe locul patru în primul tur la sfârşitul lunii noiembrie.

Principalul său rival, şeful PAIGC, Domingos Simoes Pereira, în vârstă de 56 de ani, a obţinut 40,1% din voturi.

El se confruntă cu Umaro Sissoco Embalo, în vârstă de 47 de ani, o figură a Madem, o disidenţă a PAIGC, care speră să recupereze 12 puncte datorită sprijinului acordat de principalii candidaţi dezamăgiţi în primul tur. El s-a plasat al doilea în primul tur, cu 28% din voturi.

Citește și : Trei persoane au murit în urma unei avalanşe produse în Alpii italieni

Comisia electorală este de aşteptat să anunţe rezultatele provizorii miercuri, 1 ianuarie.

Următorul preşedinte al Guineei-Bissau va moşteni provocări majore, inclusiv sărăcia larg răspândită şi un sistem politic instabil în care partidul majoritar numeşte guvernul, dar preşedintele are puterea de a-l demite.