DISTRIBUIȚI

Compania Airbus va disponibiliza, până la sfârşitul anului 2021, 2.362 de angajaţi din mai multe ţări, din domeniul industriei militare şi spaţiale, în contextul amânării unor contracte, scrie mediafax.

Divizia Airbus pentru industria de apărare şi spaţială – Airbus Defence and Space – „a intrat în procedura de consultări cu Direcţia europeană a companiei asupra planului de restructurări”, a comunicat grupul aeronautic, argumentând că disponibilizările sunt necesare din cauza „stagnării pieţei spaţiale” şi „amânării contractelor” în domeniul apărării.


Citește și : Primul avion super-jumbo Airbus SE A380 va fi trimis la reciclare

„Planurile prezentate reprezentanţilor angajaţilor prevăd reducerea a 2.362 de funcţii până la sfârşitul anului 2021, dintre care 829 în Germania, 357 în Marea Britanie, 630 în Spania, 404 în Franţa şi 142 în alte ţări. Aceste eforturi vor fi susţinute printr-un program de consolidare a profitabilităţii şi prin măsuri suplimentare pentru creşterea competitivităţii pe termen lung şi pentru garantarea viitoarei poziţionări a acestei divizii”, precizează grupul Airbus într-un comunicat postat pe site-ul propriu.