DISTRIBUIȚI

Compania Air France pregăteşte un plan de reducere a personalului cu 8.300 de posturi prin plecări voluntare, afirmă surse citate de agenţia de presă Bloomberg, potrivit mediafax.

Air France, membră a grupului aerian Air France-KLM, încearcă să obţină plecarea voluntară a 300 de piloţi, 2.000 de asistenţi de bord şi 6.000 de angajaţi la sol, în efortul de reducere a costurilor, pentru a beneficia de planul de asistenţă financiară aprobat de Guvernul Franţei.


Citește și : Primarul Londrei își TAIE singur din salariu

Reducerile de personal ar putea afecta 17% din angajaţii companiei aeriene.

Potrivit cotidianului francez Les Échos, Air France ar putea reduce personalul cu până la 10.000 de posturi.

Numărul exact de posturi care vor fi reduse va fi stabilit după negocieri cu sindicatele, precizează sursele citate de Bloomberg.

Guvernul Franţei a anunţat că va susţine compania Air France printr-un plan de redresare în valoare de şapte miliarde de euro.

Citește și : Unchiul liderului sirian Bashar al-Assad, condamnat la patru ani de închisoare în Franţa