DISTRIBUIȚI
ZetaBoards

Italia a primit duminică 87 de noi agenţi de coastă libieni pentru un program de instruire care vizează îmbunătăţirea luptei împotriva traficului de imigranţi în Marea Mediterană, a anunţat luni operaţiunea navală europeană Sophia, potrivit AFP. 

Programul de instruire, care se adresează ofiţerilor de Marină şi agenţilor de coastă, aflaţi în prima linie împotriva călăuzelor care operează de pe coastele libiene, se desfăşoară la o bază a Marinei italiene la Taranto (sud) şi va dura până la mijlocul lunii noiembrie, a precizat operaţiunea EU NavforMed Sophia într-un comunicat.


Ea urmăreşte „să sporească securitatea în apele teritoriale libiene” prin „întărirea capacităţilor şi competenţelor de bază în securitate maritimă, inclusiv în activităţile de căutare şi de intervenţie pentru salvarea de vieţi şi combaterea contrabandei şi a traficului dinspre şi spre coastele libiene”, conform comunicatului.

În afara „activităţilor de navigare” şi „primului ajutor”, programul de instruire este consacrat dreptului internaţional al mării, care prevede asistenţă pentru orice persoană în pericol, drepturilor omului şi procedurilor de solicitare de azil, precizează operaţiunea navală europeană.

Candidaţii au fost atent selecţionaţi, pentru a se evita ca UE să primească şi să favorizeze agenţi de coastă implicaţi în numeroasele acţiuni de trafic de persoane din Libia, o ţară căzută în haos, fără autoritate centrală de mai mulţi ani, în ciuda eforturilor comunităţii internaţionale de a ajuta la formarea unui guvern de uniune.

Misiunea Sophia a fost lansată în vara lui 2015 de către UE după o serie de naufragii dramatice pentru a-i combate pe traficanţii de imigranţi în Mediterana. Mandatul său a fost apoi extins pentru ca misiunea să poată forma, pe mare şi pe uscat, agenţi de coastă libieni care să poată opera puţin mai aproape de coaste. De la sfârşitul lui octombrie 2016, 136 de libieni au fost instruiţi prin acest program.

Această operaţiune europeană, care afirmă că a interceptat 117 traficanţi şi a confiscat 482 dintre ambarcaţiunile lor, a fost criticată pentru că a eşuat în a-i opri cu adevărat pe traficanţi, a căror activitate a fost extrem de intensă în ultimii doi ani, chiar dacă în vara lui 2017 a fost acalmie în privinţa fluxului de imigranţi în ambarcaţiuni deseori extrem de precare.

ONG-uri care se ocupă cu operaţiuni de salvare în Mediterana au denunţat unele incidente cu agenţi de coastă libieni, al căror comportament în jurul unor ambarcaţiuni în dificultate a pus în mai multe rânduri în pericol viaţa unor imigranţi.

Activiştii pentru drepturile omului sunt de asemenea îngrijoraţi de condiţiile în care sunt închişi imigranţii după reţinerea lor, afirmând că ei riscă să cadă din nou într-un ciclu al violenţelor şi al extorcărilor în Libia.