DISTRIBUIȚI

Preşedinta Greciei Katerina Sakellaropoulou (foto) a depus o coroană de flori marţi la Universitatea Politehnică din Atena, care era goală, în onoarea zecilor de morţi înregistraţi în timpul revoltei sângeroase a studenţilor din 1973 împotriva juntei militare atunci la putere, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Într-o zi ca aceasta în orice alt an, campusul din centrul Atenei ar fi fost plin de oameni aşteptând la coadă pentru a aduce un omagiu celor ucişi, un moment decisiv în istoria Greciei moderne. Dar pandemia de coronavirus a schimbat lucrurile.


Citeşte şi: Bulgaria BLOCHEAZĂ aderarea la UE a Macedoniei de Nord

Săptămâna trecută, guvernul conservator a interzis mitingurile şi marşul anual de comemorare a revoltei pentru a preveni răspândirea COVID-19. Decizia sa a fost criticată de partidele de opoziţie de stânga şi de către comunişti ca „autoritară”.

„Decizia de a nu avea evenimente în masă şi un marş a fost luată doar pentru a proteja sănătatea publică”, a declarat luni prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, adăugând că Grecia nu a ţinut nici parada militară anuală pe 28 octombrie, zi de sărbătoare naţională.

Grecia a înregistrat 2.198 de cazuri şi 58 de decese luni, al doilea cel mai ridicat bilanţ zilnic de morţi până acum.

Grecia s-a descurcat mai bine decât alte ţări europene în primul val al pandemiei datorită carantinei timpurii. Dar un val de noi cazuri la începutul lunii octombrie a forţat autorităţile să impună un al doilea „lockdown” la nivel naţional ce expiră la sfârşitul lui noiembrie.

Săptămâna trecută autorităţile au înăsprit restricţiile în timp ce numărul de infecţii a continuat să crească alarmant.

Citeşte şi: Germania şi Franţa vor un New Deal european cu SUA

Guvernul a impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii, a închis şcolile primare şi a interzis marşul aniversar pentru 1973, care atrage mii de greci anual şi devine un punct focal pentru protestele împotriva politicii guvernamentale.

Peste 5.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi marţi în centrul Atenei. Adunările publice a mai mult de patru persoane sunt interzise până la 18 noiembrie, potrivit poliţiei, iar cei care încalcă regulile se confruntă cu amenzi de până la 5.000 de euro.