DISTRIBUIȚI
Reuters

Cel puţin opt persoane au fost ucise şi 45 rănite într-o serie de explozii vizând un meci de cricket la Jalalabad în estul Afganistanului, au anunţat sâmbătă autorităţile, citate de France Presse, potrivit agerpres.

Acest atentat, care a avut loc vineri seară în jurul orei locale 23.00 în timp ce avea loc meciul, este primul înregistrat în Afganistan de la începutul Ramadanului joi.


Citește și : Spania: Separatistul Quim Torra dorește o „reuniune fără condiţii” şi „pentru a discuta despre tot” cu premierul Rajoy

Trei dispozitive au fost ascunse pe stadion şi au explodat printre spectatori, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Attaullah Kogyani.

„Organizatorul turneului, numit +Cupa Ramadanului+, Naqibullah Zaher a fost ucis”, a precizat el.

„Cele trei explozii au făcut opt morţi şi 45 de răniţi”, a confirmat apoi biroul guvernatorului într-un comunicat.

Atentatul nu a fost revendicat dar talibanii au anunţat că nu ei sunt responsabili.

„Mujahedinii noştri nu au nimic de-a face cu exploziile de la Jalalabad”, a declarat purtătorul lor de cuvânt, Zabihullah Mujahid, într-un mesaj pe reţeaua WhatsApp.

Frontalieră cu Pakistanul, prezenţa combatanţilor talibani în provincia Nangarhar a cărei capitală este Jalalabad este puternică, precum şi a grupării Stat Islamic, care s-a implantat acolo în 2015.

Citește și : Alegeri în Irak: Coaliţia premierului s-a clasat a treia, lista populistului Moqtada Sadr pe primul loc (rezultate definitive)

SI a revendicat în septembrie 2017 un atentat sinucigaş împotriva unui meci de cricket la Kabul. Un atentator sinucigaş interceptat la intrarea pe stadion în timpul meciului a făcut atunci trei morţi şi cinci răniţi.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a condamnat sâmbătă atentatul de la Jalalabad: „teroriştii nu se opresc să ne ucidă compatrioţii în timpul lunii sfinte a Ramadanului”, a denunţat el într-un comunicat.