DISTRIBUIȚI
tollebild.com

Aeronavele Tornado ale forţelor aeriene britanice RAF, care „ies la pensie” la sfârşitul lui martie, îşi vor marca retragerea din activitate săptămâna viitoare, cu o serie de „zboruri festive finale” deasupra Marii Britanii, relatează marţi Associated Press, scrie agerpres.

Evenimentul aerian programat pentru 19-21 februarie, la care vor lua parte până la trei astfel de avioane, va fi o „superbă sărbătoare a aeronavei Tornado şi a celor care au susţinut-o”, a scris pe Twitter comandantul Ian Townsend.


Citește și : Acord la ONU privind frânarea automată de urgenţă în zone urbane pentru autoturisme şi vehicule uşoare

În plus, pentru 28 februarie este prevăzut un zbor în formaţie de nouă pornind de la baza RAF de la Marham, în Norfolk (estul Angliei).

Aparatele Tornado ale RAF au intrat în serviciu în 1979 şi au fost folosite prima dată în războiul din Golf.

Citește și : Acord la ONU privind frânarea automată de urgenţă în zone urbane pentru autoturisme şi vehicule uşoare

Opt astfel de aeronave, care au fost staţionate la baza RAF de la Akrotiri, în Cipru, şi au fost folosite în lupta împotriva organizaţiei Stat Islamic au revenit la începutul lui februarie la baza de la Marham.

Rolul avioanelor Tornado va fi preluat de aparate Typhoon, dotate cu sisteme de arme noi.