DISTRIBUIȚI
AP

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat joi, prin consens, o rezoluţie propusă de Israel prin care cheamă toate statele să lupte împotriva negării Holocaustului şi contra antisemitismului, mai ales pe reţelele sociale, informează AFP, potrivit agerpres.  

Textul, cu mare semnificaţie politică, chiar dacă neconstrângător juridic, a fost pus la punct cu ajutorul Germaniei şi co-sponsorizat de 114 state din cele 193 câte numără ONU.


Citește și : Ucraina îl lasă în libertate pe Petro Poroşenko

Iranul şi-a marcat în mod oficial opoziţia faţă de acest text, declarând că se ‘disociază de el’.

Rezoluţia ‘respinge şi condamnă fără rezerve orice negare, totală sau parţială, a istoricităţii Holocaustului’, genocidul a 6 milioane de evrei din Europa comis între 1939 şi 1945 de nazişti şi aliaţi ai lor.

Textul ‘angajează cu putere toate statele membre să respingă fără rezerve orice negare sau deformare a Holocaustului ca eveniment istoric’ şi ‘felicită’ ţările care prezervă ‘siturile care le-au servit drept lagăre ale morţii, lagăre de concentrare, lagăre de muncă forţată, locuri de execuţie şi închisori naziştilor în timpul Holocaustului’.

Totodată, rezoluţia îndeamnă statele membre să ‘elaboreze programe educative care vor întipări în spiritul generaţiilor viitoare învăţămintele Holocaustului spre a ajuta la prevenirea actelor de genocid’, şi le cere statelor, ca şi giganţilor reţelelor sociale ‘să ia măsuri active pentru a lupta contra antisemitismului şi negaţionismului sau a deformării Holocaustului’.

Într-un comunicat, ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a salutat o ‘rezoluţie istorică’, negociată timp de mai multe luni şi care este ‘a doua iniţiată de Israel şi aprobată de Adunarea Generală’.

Citește și : Macron propune ‘o nouă ordine de securitate’ în Europa

Prima rezoluţie, în 2015, a făcut din 27 ianuarie Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului.

Rezoluţia adoptată joi ‘dă pentru prima dată o definiţie clară a negării Holocaustului’, ‘cheamă statele să ia măsuri în lupta contra antisemitismului’ şi le cere giganţilor internetului (Facebook, Twitter, Instagram etc) să lupte împotriva conţinuturilor de ură pe reţelele sociale, precizează comunicatul israelian.