DISTRIBUIȚI
Daily Express

Statele Unite ale Americii nu doresc o denuclearizare progresivă a Coreei de Nord, a declarat luni emisarul american Stephne Biegun, confirmând că Washingtonul vrea o dezarmare totală în schimbul ridicării sancţiunilor, informează AFP, scrie Agerpres.

Dând asigurări că nu există un „calendar artificial”, el a reafirmat că administraţia Trump doreşte să ajungă la această „denuclearizare definitivă şi pe deplin verificată până la sfârşitul primului mandat prezidenţial, în ianuarie 2021”. Aceasta include, după începerea negocierilor, programele de arme chimice şi biologice, a precizat emisarul american.


Citește și : Cel puţin 21 de angajaţi ai ONU între victimele accidentului de avion din Etiopia (Guterres)

Însă, nu poate exista un acord global atât timp cât nu va exista un acord asupra fiecărei prevederi, a adăugat el, dând asigurări că administraţia americană este unită asupra acestei poziţii.

Reprezentantul special al SUA a estimat, în timpul unei conferinţe de presă organizate la Washington de cercul de reflecţie Carnegie, că au fost realizate progrese, în pofida eşecului celui de-al doilea summit între Donald Trump şi Kim Jong Un la Hanoi, la sfârşitul lui februarie.

„Uşa rămâne deschisă” pentru continuarea negocierilor cu Phenianul, a dat el asigurări, adăugând totodată că nord-coreenii trebuie să fie total dedicaţi acestui obiectiv.

Citește și : Cancelarul german Angela Merkel, favorabil unui loc european unic în Consiliul de Securitate al ONU