DISTRIBUIȚI
Daily Express

Agenţiile de presă ruse au relatat miercuri că administraţia preşedintelui american Donald Trump ar fi informat ambasada Rusiei la Washington că Statele Unite nu intenţionează pentru moment să impună noi sancţiuni Moscovei, relatează Reuters, potrivit agerpres.

‘Pot să confirm că Statele Unite au informat ambasada Rusiei că nu vor fi noi sancţiuni pentru moment’, a informat agenţia Tass citând o sursă din cadrul Ministerului de Externe rus.


Citeşte şi: Primul succes al lui Mike Pompeo. Noul ‘cârmaci’ al diplomaţiei americane s-a întâlnit cu Kim Jong Un (WP)

Agenţiile Interfax, Tass şi Ria Novosti au publicat informaţii similare în acelaşi timp, citând o sursă din cadrul Ministerului de Externe rus.

Oficialul rus a declarat că Donald Trump şi-ar fi exprimat îngrijorarea că impunerea imediat a unor alte sancţiuni, la scurt timp după lansarea la sfârşitul săptămânii trecute de lovituri aeriene conduse de SUA împotriva regimului sirian Assad, susţinut de ruşi, ar îngreuna eforturile sale privind negocierea de acorduri cu preşedintele rus Vladimir Putin referitoare la combaterea extremismului islamic, a politizării internetului şi a altor probleme.

Statele Unite au impus pe 6 aprilie sancţiuni împotriva unor entităţi şi indivizi ruşi ca măsură împotriva presupusului amestec al Moscovei în alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA. Rusia neagă orice intervenţie în scrutinul din Statele Unite.

Citeşte şi: Poliţia germană ‘ia la puricat’ mafia thailandeză. Operaţiune de amploare pentru combaterea prostituţiei

Ca represalii, parlamentarii ruşi au propus o serie de măsuri la sancţiunile impuse de Washington, inclusiv interzicerea importurilor de software şi de alcool din SUA.

O decizie privind contramăsurile impuse de Rusia a fost amânată până la jumătatea lunii mai, după învestirea lui Vladimir Putin, care în urma alegerilor prezidenţiale din martie a obţinut un nou mandat prezidenţial, care va dura de şase ani.