DISTRIBUIȚI
pl.all.biz

Producătorul german de articole sportive Adidas şi-a cerut miercuri scuze pentru un anunţ făcut săptămâna trecută, conform căruia nu va mai plăti chirii pentru magazinele sale din întreaga lume închise din cauza coronavirusului, precizând că a revenit asupra acestei decizii şi va plăti, în avans, chiria pentru luna aprilie, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Adidas a fost criticat pe social media pentru decizia de săptămâna trecută, privind amânarea plăţii chiriei, ministrul german al Muncii, Hubertus Heil, apreciind că este vorba de un comportament iresponsabil având în vedere că firma a făcut profituri consistente în ultimi ani.


Citește și : Erdogan: Turcia va lua măsuri suplimentare dacă nu se respectă ‘carantina voluntară’

Mulţi retaileri din întreaga lume încearcă să amâne plata chiriilor în contextul în care vor să supravieţuiască închiderii magazinelor din cauza coronavirusului prin transferul presiunilor financiare pe seama proprietarilor spaţiilor comerciale.

„Aproape peste tot în lume nu mai există condiţii normale de afaceri. Magazinele sunt închise. Chiar şi o companie sănătoasă cum este Adidas nu poate face faţă acestei situaţii pentru o perioadă lungă de timp” a informat compania într-o scriosare ce urmează să fie publicată joi în mai multe media.

Adidas a precizat că va avea nevoie de credite, chiar dacă personalul său şi-a redus programului de lucru, directorii au renunţat la o parte din recompense iar compania a oprit programul de răscumpărare de acţiuni, dar că a înţeles faptul că pentru mulţi oameni decizia sa cu privire la chirii a fost percepută ca o dovadă de lipsă de solidaritate.

Citește și : Măsurile de distanţare socială din Marea Britanie par să dea rezultate (studiu preliminar)

„În consecinţă, am dori să ne cerem scuze în mod formal. Am plătit proprietarilor chiria pentru luna aprilie”, a informat Adidas.

Marţi, Adidas a informat că şi-a suspendat programul de răscumpărări de acţiuni în valoare de un miliard de euro, pe care îl avea programat pentru acest an, ca o modalitate de a conserva numerarul după închiderea magazinelor din Europa şi America de Nord.