DISTRIBUIȚI

Un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării a declarat miercuri că o serie de atacuri lansate de Statul Islamic în Siria asupra forţelor guvernamentale au fost efectuate dintr-o zonă de lângă graniţa cu Iordania, unde s-a stabilit o misiune militară americană, informează Reuters. 

Purtătorul de cuvânt, generalul-maior Igor Konaşenkov, a adăugat într-un comunicat că atacatorii aveau coordonatele precise ale forţelor guvernamentale siriene, putând fi obţinute prin recunoaştere aeriană.


„Dacă Statele Unite consideră aceste operaţiuni ca fiind „coincidenţe”, atunci forţele aeriene ruse în Siria sunt pregătite să înceapă distrugerea completă a tuturor acestor „coincidenţe” în zonele aflate sub controlul lor”, a avertizat el.

„Principalul obstacol în calea înfrângerii Statului Islamic în Siria nu este capacitatea militară a teroriştilor, ci sprijinul pentru ei şi flirtul cu ei din partea Statelor Unite”, a adăugat Konaşenkov.