DISTRIBUIȚI
www.divina.at

Actriţa rusă Iulia Peresild a afirmat joi că ”este prea târziu ca sa-i mai fie frică” cu două săptămâni înainte de a decola spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), unde va filma prima peliculă de ficţiune pe orbită, informează AFP, potrivit agerpres.  

”Dacă ţi-e frică de lupi, nu trebuie să mergi în pădure. Este prea târziu ca să-mi mai fie frică”, a afirmat actriţa cu prilejul unei conferinţă de presă online.


Citește și : Polonia este forţată să-şi SCHIMBE definiţia legală a violului

Regizorul Klim Chipenko şi actriţa Iulia Peresild urmează să decoleze pe 5 octombrie alături de cosmonautul Anton Shkaplerov de la baza spaţială Baikonur din Kazahstan pentru o misiune de 12 zile pe ISS unde vor participa la realizarea primei pelicule de ficţiune pe orbită şi în condiţii de imponderabilitate.

”Va fi un film dramatic”, a precizat Klim Chipenko, adăugând că eroina filmului este ”un medic care primeşte propunerea de a pleca pe ISS pentru a salva viaţa unui cosmonaut”.

Comandantul misiunii, Anton Shkaplerov, precum şi cosmonauţii Oleg Novitskiy şi Piotr Dubrov, care în prezent se află la bordul staţiei, vor participa la rândul lor la filmări în calitate de actori, a mai spus acesta.

Iulia Peresild a mărturisit că i-a plăcut foarte mult zborul de antrenament în imponderabilitate la bordul unei aeronave Iliuşin. Echipajul ”râdea de noi, întrebându-ne dacă am adus suficiente pungi pentru rău de zbor, dar a fost minunat, a fost o mare plăcere”, a spus actriţa.

Actriţa a mai mărturisit că a întâmpinat dificultăţi cu alegerea produselor de machiaj pentru trusa sa ”spaţială” din cauza criteriilor foarte stricte: să nu fie din sticlă, ambalajul să fie din plastic, dar dintr-un anumit tip de plastic, nimic nu trebuie să se împrăştie.

Citește și : Kremlinul mizează pe voturile din Donbas la alegerile din Rusia! Reacţia Kievului este una vehementă

”Vânzătoare nu înţelegea ce doream aşa că i-am spus că am nevoie de o trusă pentru spaţiu”, a povestit aceasta râzând.

Chipenko a spus că deja se gândeşte cu poftă la meniul care îi aşteaptă la bordul staţiei spaţiale, ”mult mai variat ca într-un restaurant”, cu preparate din bucătăria rusă şi caucaziană, cum ar fi borş tradiţional ucrainean de sfeclă”.