DISTRIBUIȚI
AP

Guvernul Statelor Unite a început la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă o închidere parţială a activităţilor sale din lipsa fondurilor de finanţare după ce republicanii şi democraţii nu au reuşit să ajungă în Congres la un acord privind bugetul, transmite EFE.

Votul din Senatul SUA asupra ultimei propuneri legislative de finanţare temporară a guvernului, până la data de 16 februarie, pentru a se evita ‘oprirea’ activităţii administraţiei federale şi a prelungi termenul de negociere a bugetului, a întrunit vineri noaptea 50 de voturi pentru şi 48 de împotrivă, insuficiente însă faţă de numărul necesar, de 60 de voturi în favoarea proiectului, conform agerpres.


Camera Reprezentanţilor a Congresului american adoptase joi respectiva propunere iar Senatul trebuia să o adopte la rândul său cel târziu vineri, la miezul nopţii, pentru a se evita un aşa-numit ‘shutdown’, prin neadoptarea bugetului federal în termenul prevăzut de Constituţie.

Citește și : Donald Trump se va întâlni la Davos cu Theresa May

Această închidere parţială coincide cu aniversarea primului an de mandat a lui Donald Trump la Casa Albă.

Ultima dată când guvernul Statelor Unite a fost nevoit să închidă din lipsă de fonduri a fost în octombrie 2013, cu Barack Obama la Casa Albă, o pauză care a durat 16 zile.

Referindu-se la votul de vineri noaptea, Casa Albă i-a acuzat sâmbătă pe democraţi că îi iau „ostatici” pe americani, transmite AFP.

„În această seară (democraţii din Senat) au plasat politica deasupra securităţii noastre naţionale”, a declarat Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. „Noi nu vom negocia cu privire la statutul imigranţilor ilegali în timp ce democraţii îi iau ostatici, cu cererile lor iresponsabile, pe cetăţenii oneşti”, a adăugat aceasta, lăsând să se întrevadă negocieri dificile pentru zilele următoare.