DISTRIBUIȚI
Reuters

Alegerea unui nou prim-ministru britanic nu va schimba acordul Brexitului la care s-a ajuns între UE şi Marea Britanie, susţine un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, conform Reuters, potrivit agerpres.

După ce a fost întrebat cu privire la promisiunea lui Boris Johnson, favorit să fie viitorul premier, de a nu plăti „factura” divorţului între UE şi Marea Britanie dacă nu se va schimba acordul, purtătorul de cuvânt al Comisiei a afirmat: „Toată lumea ştie care este acordul. Acest acord a fost aprobat de toate statele membre şi alegerea unui nou prim-ministru nu va schimba acest lucru”.


Citește și : Rusia, gata să ofere asistență Republicii Moldova să găsească o soluție pașnică pentru criza politică (oficial)

 

Premierul britanic Theresa May şi-a anunţat demisia săptămâna trecută după ce nu a reuşit să livreze Brexitul. Acordul la care ea a ajuns cu Uniunea Europeană a fost respins de trei ori de parlament.

May va rămâne în funcţia de premier până când va fi ales un nou succesor. În cursa pentru conducerea Partidului Conservator şi automat pentru funcţia de premier s-au înscris zece candidaţi iar favorit este fostul primar al Londrei, Boris Johnson.

El a ameninţat să nu plătească factura Brexitului – o sumă evaluată între 40 şi 45 de miliarde de euro -, dacă UE nu acceptă condiţii mai bune pentru ţara sa.

Candidaţii anunţaţi la succesiunea Theresei May se contrazic, pentru moment, privind strategia de abordat în cazul Brexitului, existând două tabere: cei care vor ca regatul să iasă din Uniune inclusiv fără acord şi cei care afirmă că pot să renegocieze.

În a doua categorie se află şeful diplomaţiei britanice Jeremy Hunt, care a declarat: “Sunt absolut sigur că, dacă adoptăm abordarea corectă a subiectului, europenii ar fi gata să negocieze”, sprijindu-se pe o conversaţie pe care a avut-o cu Angela Merkel.

Citește și : Beijingul ‘toarnă gaz’ pe focul relaţiilor tensionate cu Washingtonul. Mesajul chinezilor îl pune pe Trump în stand-by!

Parlamentarii conservatori vor participa acum la mai multe voturi pentru ca după acest proces să rămână doi candidaţi pentru funcţia de premier. În faza finală, vor vota toţi membrii Partidului Conservator iar câştigătorul va fi desemnat în săptămâna care începe pe 22 iulie.